luni, 23 decembrie 2013

Sarbatori fericite!

Verde cetina de brad,
Noi va colindam cu drag,
De cu seara gospodari,
Sa traiti voi, oameni mari!

Copilasi colindatori,
Cete mari de uratori,
Va aduc iar pe la case
Vorbe calde si frumoase.

Cu urari de bucurie,
La tot omu' ca sa fie,
Mult noroc si spor la toate
Bucurii si sanatate...

La anu' si la multi ani!

duminică, 1 decembrie 2013

duminică, 24 noiembrie 2013

Mystical Poetry of Rumi (2)


The breeze at dawn has secrets to tell you.
Don't go back to sleep.

You must ask for what you really want.
Don't go back to sleep.

People are going back and forth across the doorsill
where the two worlds touch.

The door is round and open.
Don't go back to sleep.

From Essential Rumi
by Coleman Barks

luni, 11 noiembrie 2013

Puncte de vedere

LA TARA.


De AICI
La tara e frumos. Foarte frumos. Cum sa nu indragesti traditiile milenare ale mediului rural?
Dimineata te astepti sa te trezeasca cocosul? Rahat, cocosul e vai de creasta lui n-are acelasi impact ca soneria alarmei. In schimb, te trezeste o musca. Care-i posedata, sa mor eu. Adica, sa nu mor, ca inca-s tanar si-i pacat de fetele care nu m-au cunoscut. Revenind la musca, se plimba pe gat, pe fata, pe ochi si pe nas, bazaie pe la urechi pana te decizi sa-i faci capatul si incepi s-o alergi prin camera. Dupa ce ai linistit-o (pe vecie, amin) esti atata de agitat incat ti-a sarit si somn si tot.
Daca iti faci drum la magazin (care de fapt e fosta Cooperativa…) nu conteaza la ce ora ajungi, pentru ca oricum stai la coada dupa doi mosnegi si trei babe care isi beau “ceaiul”. Din pahare de 200ml. Cel putin unul nu-si nimereste gura. Din cauza balansului cauzat de Parkinson. Ajuns la tejghea realizezi ca nu ai ce sa cumperi pentru ca rafturile sunt goale.
Iesit din magazin dai “Buna ziua/dimineata/seara” la toate babele care le intalnesti pe drum. La unele trebuie sa insisti, pentru ca unele sunt surde si unele se fac ca nu aud doar pentru distractie. Dupa ce ti-au raspuns poti sa rasufli usurat, n-o sa zica despre tine ca esti nesimtit. Daca cumva te recunosc, te intreaba cum a fost in Italia si cand te-ai intors. Le explici pentru a 20-a oara, la fel ca de fiecare data cand vii in sat, ca tu lucrezi in Iasi de cativa ani buni si n-ai fost niciodata in Italia. Binenteles, intrebarea imediat urmatoare este “-Pai daca stai in Iasi, nu mi-ai vazut nepoatele?” Degeaba explici ca nu, baba insista ca si nepoatele ei stau in Iasi, imposibil sa nu le fi vazut, si usor i se instaleaza in suflet ideea ca de fapt tu nu stai in Iasi ci lucrezi in Italia. Iar de Italia o sa te intrebe din nou, cu prima ocazie…
Cel mai fain la tara e ca mananci bine si poti sa te ingrasi. Gainile mananca rame si alearga dupa gandaci deci sunt musculoase si sanatoase. Pana si galbenusul oualelor nu-i galben ci portocaliu. Fructele se gasesc in copaci la fel de natural cum se gaseste la oras Coca-Cola in frigidere iar legumele sunt crescute in gradina, unde pamantul e ingrasat cu balega de vaca sau gainat. Cu alte cuvinte, au gust.
Experienta cea mai tare e totusi la discoteca. Manele peste manele si 2 piese de-a unui DJ necunoscut, ca lumea asculta si “haus”. Populatia compusa din copii de clasa a 5-a, doi-trei mardoi (cu pitzipoancele aferente) locali care se imbata crunt si intr-un final alunga cei 3 baieti veniti din satul vecin cu scanduri rupte din gard
Cum sa nu-ti placa toate astea? Hmm?

joi, 7 noiembrie 2013

Vacanta de noiembrie... mai placuta cand toata lumea munceste...

Ziua 1. 
Drum cu autocarul. Frunze ruginii acoperind pamantul printre stanci. Lumina calda de toamna. Muzica, carte, relaxare.
Seara intre parintii mei. Rasfat din partea amandurora: masa pusa, visinata la indemana, conversatie, cu dragoste.

Ziua a 2-a
Plimbare prin parc, dimineata. Rate plutind, cu gratie, pe lac. Noi doua, pe alei, luminate deopotriva de razele toamnei si de aura prieteniei.
Drum la Kilipirim, trei ore nepretuite printre carti. Am rasfoit atatea carti incat am sfarsit prin a lua tuturor celor dragi cate ceva, mai putin mie. Nu m-am putut hotara, daca puteti intelege asta.
Dupa-amiaza tarzie, vizita la nepotii mei. Care mai de care ocupat: cu tableta, cu invatatul, cu somnul. Timpul ne fuge printre degete si de-abia apucam sa ne cunoastem.
Seara de teatru impreuna cu draguta de sora-mea. Cred ca am ales bine o comedie. De cand eram mici ne placea sa ne hlizim impreuna. Cu si fara motiv. De data asta am ras de drama unui sot care se imparte intre sotie si amanta. Si care, bineinteles, o incurca pana la urma. Extrem de relaxant sa zambesti, sa razi in hohote si, neaparat, sa auzi oamenii razand in jurul tau. Este foarte reconfortant. Ca si cum ai fi contectat la un aparat de buna dispozitie.
Seara incheiata frumos. Sora-mea, grijulie, m-a dus acasa cu masina. Mama m-a asteptat cu masa. Curat rasfat.

Ziua a 3-a
Somn de voie urmat de o dimineata minunata in bucatarie impreuna cu mama si cu nepotul meu. Am facut impreuna placinte cu mere, cu branza si cu multa rabdare si dragoste. Au iesit minunate. Ne-am manjit cu faina, am ciugulit din coca si din merele rase, am stat de vorba. Apoi am iesit afara prin parcuri si la cumparaturi in doi - o matusa vesela si-un nepot cuminte si vorbaret, bucurosi de soare si de vacanta.
Dupa-amiaza la cumparaturi si apoi cu socrii mei. Amandoi raciti. Ca de obicei, ingrijorati de toti si de toate. Mi-au aratat ultimele schimbari prin casa si m-au servit cu salata de vinete cu rosii (din gradina lor!) - gustoase, sa te lingi pe degete!
Seara cu prietenii si nasii mei de cununie: bere, floricele de porumb, poze frumoase, un motan superb printre picioarele noastre si multa buna-dispozitie. Am primit daruri. Mi-am admirat nasii cei mici cat au crescut, cat s-au maturizat. 
Din nou, seara, conversatii cu parintii mei. 

Ziua a 4-a
Dimineata inceputa frumos. Fara graba. Fara stres. Cu mama si, mai tarziu, din nou, la plimbare cu nepotul meu. Ne-am jucat de-a v-ati ascunselea. Si de-a soarecele si pisica. Si de-a "imparate, imparate, cate ceasuri la cetate?".
Drum in oras. Mici intalniri si comisioane. Am intrat in locuri speciale, cum ar fi Rawdia, unde am baut un suc de macese si ghimbir (combinatie care incanta papilele gustative) si am stat de vorba cu niste persoane deosebite. 
Am luat un ceai pe fuga cu o foarte veche si buna prietena si apoi am intrat in toate magazinele interesante intre Unirea si Universitate. In special in librarii si anticariate. M-am uitat in jurul meu, la masini, la cum erau imbracate fetele pe strada, la viata agitata a orasului. Am mai cumparat cate ceva, mai ales carti.
Seara cu fetele (cele mai vechi prietene ale mele!), la o cafea, la un pahar de suc/vin. Amintiri din vremea cand eram niste pustoaice. Povesti despre copiii, slujbele, barbatii nostri.  Ganduri de viitor. Regasirea unui sentiment pe care nu l-am mai avut de mult - acela ca toata lumea este a noastra. Si promisiunea cu "S-alta data, s-alta data..." Minunata este planeta prieteniei!
Seara, mama ma cearta, ca in copilarie, ca am ajuns tarziu acasa si ca n-am timp sa-mi fac bagajele. Eu fac bagajele la foc automat intr-o ora, ei ii trebuie vreo doua zile. Taclale cu tata si mama despre toate si despre nimic. Doar ne bucuram ca stam de vorba, ca suntem impreuna.

Ziua a 5-a
O noapte agitata, cum se intampla deseori inaintea plecarilor si o dimineata somnoroasa, cu imbratisari si ramas bun de la ai mei.
Drum lejer, soare pana la Pitesti, nori mai departe, ploaie la Valcea. Schimb de autocare - mutam bagaje dintr-un autocar mare si confortabil, intr-un microbuz saltaret si mai practic pentru drumul palpitant care ne asteapta. Nu avem voie pe defileul Jiului asa ca trecem muntii pe la Voineasa, printre brazi si serpentine care dau ameteala, timp in care am oprit doar o data, ca lesinam in microbuz, la propriu. M-am plimbat un pic printre brazi sa-mi vin in fire. Ningea asa de frumos!
Abia la Petrosani a venit mantuirea. Am schimbat iar microbuzul, am luat o pauza si multe guri de aer liber. Si ne-am relaxat intr-un alt autocar mai mare, confortabil, fara peripetii.
Si in scurt timp am ajuns acasa. Si gata.

duminică, 3 noiembrie 2013

Sfaturi din batrani


Sfaturi pentru taranul gospodar in luna noemvrie

7456 8220 8 resize
La camp. Continuam aratura afunda. Spargem trifoiul rar si imbatranit.
In gradina. Gunoim si taiem crengile uscate. Infasuram pomii contra roaderei epurilor. Via o ingropam. Pentru via tanara facem rigolarea. Cosnitele le curatam si acoperim. Sapam gropi pentru pomii ce-i sadim la primavara.
Grijeste sa ai lemne de foc si nutret la vite. Paza buna-inconjoara primejdia rea. Cel ce asculta sfaturile bune, multe invata si scapa de primejdii mari.
Acum este timpul sa nu-l pierzi cu prostii, adica sa nu mergi sara de sara brambura prin sat, pe la mandrulite,ci sa citesti mai mult si gandeste-te si mai mult, cu ce sa-ti sporesti lucrurile bune de primavara.

vineri, 1 noiembrie 2013

85 de ani de la nasterea Radio Romania.

Ascult radioul de mica. Practic, am inceput clasa I cu emisiunea "Gimnastica de dimineata", care ma tinea treaza dupa plecarea parintilor la serviciu. Asta pe la jumatatea anilor '70.
Mai tarziu, am ascultat cu  mult entuziasm  "Raspundem ascultatorilor", tot la orele diminetii.
A urmat perioada rebela cand ascultam, aproape in fiecare joi dupa-amiaza, emisiunea lui Adrian Paunescu cu fragmente din concertele Cenaclului Flacara.
Si apoi... numeroasele seri cu teatru radiofonic, intai pentru visatoarea care eram pe atunci, apoi, pentru  copiii mei, minunatele povesti "Noapte buna, copii!
De-a lungul timpului si pana in prezent, radioul a stat mai mereu la bucatarie, adica acolo unde imi petreceam cea mai mare parte a timpului, gatind, povestind intamplarile de peste zi, facand lectii cu copiii mei...
O data cu tehnica moderna, l-am regasit pe net si l-am luat cu mine peste tot.

La multi ani, Radio Romania! Noi te iubim!

luni, 23 septembrie 2013

Lauda taranului roman, de Liviu Rebreanu


Discurs de receptie la Academia Romana, 29 mai 1940
In viata altor natiuni, taranimea a putut avea, si a avut un rol secundar, sters; pentru noi insa e izvorul romanismului ... La noi, singura realitate permanenta, inalterabila, a fost si a ramas taranul.Cuvantul insusi e de origine urbana ... Taranul nu-si zice niciodata taran. ... Taranii insa numesc pe tarani, simplu, oameni. De fapt, taranul n-are nume pentru ca nu e nici clasa, nici breasla, nici functie, ci poporul insusi ...
312974-folclor resizeTaranul nu pleacă nici de voie, nici de nevoie. El n-are unde sa-si mute saracia, pentru ca, smuls de pe ogorul lui, ar fi osandit sa piara ... El se simte zamislit si nascut din acest pamant ... Astfel,destinul pamantului care ne-a nascut si ne-a crescut a trebuit sa comande si destinul dezvoltării neamului nostru. ...
Rezultatul? Romania actuala (nt-antebelică) cu Dacia de odinioara sunt congruente nu numai in privinta configuratiei geografice, dar si a configuratiei etnografice ... Acest singur fapt, aceasta evidenta batatoare la ochi ar trebui sa puie pe ganduri, daca nu sa-i desarmeze, pe apostolii interesati ai discontinuitatii …
tulnicarese gaina resizeO caracteristica tot atat de importanta a unui neam, ca si comunitatea de sange, este limba. La noi si aceasta e opera taranului. ... Farmecul si expresivitatea specifica le-a capatat de la fauritorul ei originar, care a fost taranul. ... Pana la Eminescu totusi limba literara a mai avut destule sovairi. Numai geniul eminescian a stiut sa integreze organic comoara limbii taranului in limba uzuala a tuturor.Prin Eminescu taranul a daruit elementul cel mai necesar literaturii noastre: limba curata, bogata, mladioasa, mereu noua, cu posibilitatea de eterna inoire, cu dinamism etern ... Colaborarea dintre Romanul cel mai modest si poetul cel mai mare a fixat linia generala a originalitatii literare romanesti.
romanian-folklore-kovats-daniela1 resizePrecum si-a modelat limba, tot astfel a pastrat si modelat taranul roman, dupa chipul si asemanarea lui, credinta in Dumnezeu. Din batrane superstitii, din ramasite de credinte stravechi transformate si adaptate, din dogme si precepte crestine, el si-a alcatuit o religie specifica, un amalgam profund de crestinism si paganism. Religia aceasta, legea romaneasca e unica pentru intreg neamul nostru pe deasupra tuturor controverselor teologice. In ea se rezuma conceptia de viata a taranului roman, resemnarea si increderea lui in dreptatea divina.
Oricat ar parea de ciudat si de trist, adaptarea la saracie, impreuna cu toate consecintele ei, a fost o necesitate vitala pentru poporul romanesc. Altminteri n-ar fi putut indura viata si s-ar fi sfaramat si topit printre celelalte neamuri. Inchizandu-se in saracie ca intr-o gaoace indestructibila, s-a singularizat si a putut sa-si dezvolte insusirile specifice, sa-si dobandeasca o fizionomie nationala deosebita.Viata saraca nu exclude bogatia sufleteasca. Saracul e mai aproape de sufletul sau decat bogatul si are mai multa nevoie de frumosul care, transfigurand realitatea, devine izvor de speranta si de mangaiere. Folclorul nostru, in toate manifestarile sale, e creatie de popor sarac, ceea ce nu-l impiedica sa fie mai valoros si mai bogat decat al multor neamuri traite in belsug.

luni, 16 septembrie 2013

Despre Pamant

Şeful de trib amerindian Seattle (sec.XVIII-XIX) a fost o figură proeminentă în rîndul poporului său, a urmărit o cale de convieţuire paşnică cu coloniştii albi, a miliatat în favoarea respectării drepturilor nativilor americani, oraşul Seattle din statul american Washington, primindu-şi numele după el, în semn de respect. A fost un om impresionant şi prin alura şi vocea sa, avînd peste 1,80m, iar cînd lua cuvîntul se zice că era auzit pînă la o distanţă de 3/4 mile (1,2 km). 


Este renumit discursul său pe care l-a ţinut în data de 11 martie 1854 la o adunare publică din actualul Seattle, unde a fost convocat de către guvernatorul Isaac Ingalls Stevens pentru a discuta despre predarea sau vînzarea către coloniştii albi a terenurilor pe care trăia tribul său (promiţîndu-li-se în schimb o rezervaţie). Discursul l-a rostit cu mîna odihnindu-şi-o pe capul lui Stevens (mult mai scund), într-o limbă de circulaţie restrînsă (lushootseed), cineva a tradus cuvintele sale în jargon Chinook (un limbaj comercial) şi o a treia persoană, a tradus în limba engleză, aşa că nu există nimeni în viaţă care să ştie exact ce a spus în discursul său, însă toate consemnările păstrate îi atribuie unele din cele mai frumoase cuvinte rostite vreodată în favoarea respectării valorilor de mediu şi a drepturilor nativilor americani. Discursul e mai lung, diferitele consemnări avînd şi părţi contradictorii, însă esenţa privind responsabilitatea ecologică se regăseşte în toate consemnările, aceasta de mai jos fiind una dintre ele:

Cînd marele şef alb din Washington îşi trimite glasul că doreşte să cumpere pămîntul nostru ne cere prea mult… Cum se poate vinde sau cumpăra aşa ceva, cerul şi căldura pămîntului? Aşa ceva ne este cu totul străin. Noi nu sîntem proprietarii prospeţimii aerului şi limpezimii apei… Fiecare părticică a acestui pămînt e sfînt pentru poporul meu. Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare bob de nisip din vadul rîului, fiecare mică negură din întunecimea pădurii, sînt sfinte în gîndurile şi viaţa poporului meu, sîntem parte a pămîntului şi el e parte din noi. Ierburile mirositoare ne sînt surori. Cerbul, armăsarul, vulturul cel mare ne sînt fraţi. Culmile stîncoase, păşunile suculente, trupul învelit în căldură al poneiului şi omul, toate aparţin aceleiaşi familii. Această apă strălucitoare ce curge prin torente şi rîuri, nu este numai apă, ci şi sîngele strămoşilor noştri. Dacă vă vindem pămîntul, trebuie să ştiţi că e sfînt. Că fiecare reflectare din lacul limpede vorbeşte despre întîmplări şi amintiri din viaţa poporului meu. Murmurul apei e glasul tatălui-tatălui meu. Rîurile ne sînt fraţi, ne sting setea. Rîurile poartă canoele noastre. Ne hrănesc  copiii. Dacă vom decide să vă dăm pămîntul nostru, şi probabil că aşa se va întîmpla, trebuie să vă amintiţi şi să învăţaţi copiii voştri că rîurile sînt fraţii noştri şi ai voştri. De aceea va trebui să oferiţi rîului bunătatea pe care nu aţi oferit-o fratelui. Ştim că omul alb nu ne înţelege. Pentru el un pămînt e la fel ca şi oricare altul… Faţă de pămîntul-mamă şi fratele-cer se poartă ca faţă de lucruri care se pot cumpăra, prăda, vinde ca vitele sau podoaba strălucitoare. Lăcomia lui va distruge pămîntul şi va lăsa în urmă pustiu. Aşa că de ce ar trebui să mă plîng de soarta prematură a poporului meu? Trib urmează după trib, și națiune după națiune, ca valurile mării. Aceasta este ordinea naturii, iar regretul este inutil. Vremea sfîrşitului poate fi îndepărtată, dar va veni cu siguranță şi pentru omul alb; nu poate fi scutit de destinul comun. S-ar putea să fim frați în cele din urmă. Vom vedea. Nu ştiu... Modul nostru de viaţă se deosebeşte de al vostru. Numai privind la oraşele voastre, pe omul roşu îl dor ochii. În oraşele omului alb nu există un colţişor de linişte. Nu există loc în care să se audă deschiderea frunzelor primăvara sau tremuratul aripii musculiţei. Cea mai mare comoară a omului roşu este aerul. Omul alb parcă nici nu observă aerul pe care îl respiră. Ca unul care e de multă vreme muribund, e imun la duhoare. Dacă vă vindem pămîntul, trebuie să vă amintiţi că aerul este preţios. Că aerul îşi împarte spiritul cu întreaga viaţă pe care o întreţine. Vîntul care i-a dat bunicului meu primul suflu va primi şi ultima lui suflare. Dacă vă vindem pămîntul, trebuie să-l păziţi ca pe ceva sfînt. Ca pe un loc în care şi omul alb va putea să inspire aerul îndulcit cu mireasma florilor. Vom examina oferta voastră de a ne cumpăra pămîntul şi vă vom da de ştire. Dacă vom decide să fim de acord, vă vom pretinde să îndepliniţi următoarea condiţie: Omul alb va trebui să se poarte faţă de animalele acestui pămînt, ca faţă de fraţii săi. Ce este omul, fără animale? Dacă animalele ar dispărea omul ar muri de marea însingurare a spiritului. Tot ceea ce li se întîmplă animalelor, curînd i se va întîmpla şi omului. În lume totul se leagă. Va trebui să vă învăţaţi copiii că sub tălpile lor este cenuşa strămoşilor noştri. Pentru ca să respectaţi pămîntul, le veţi spune că pămîntul lor este bogat prin viaţa străbunilor noştri. Va trebui să vă învăţaţi copiii, aşa cum îi învăţăm noi pe ai noştri, că pămîntul ne e mamă. Ce păţeşte pămîntul, păţesc şi copiii lui. Dacă omul scuipă pe pămînt, se scuipă pe sine însuşi. Pămîntul nu aparţine omului. Omul aparţine pămîntului.

sâmbătă, 24 august 2013

Mystical Poetry of Rumi (1)


There is a community of the spirit.
Join it, and feel the delight
of walking in the noisy street
and being the noise.
Drink all your passion, 
and be a disgrace.
Close both eyes 
to see with the other eye.

From Essential Rumi
by Coleman Barks

P.S. Thanks, Jane!

duminică, 21 iulie 2013

Despre ciuperci - 2

La aproximativ 2 saptamani de la precedenta postare, am avut surpriza sa constat ca ciupercile au inceput sa fructifice din nou. Se vede ca au iesit din miceliul care s-a dezvoltat in locurile in care am ingropat capetele picioruselor ciupercilor scoase prima oara. Acum am scos ~ 700 gr. ...suficient ca sa ma declar multumit. Se vede clar ca miceliul se extinde si acum " impanzeste " aproape dublul suprafetei insamantate prima oara, asa ca eu consider experimentul reusit. Bineinteles ca am pus din nou in pamant capetele picioruselor ciupercilor asa ca ma astept sa mai culeg ceva in curand. De data asta ud suprafata insamantata in fiecare dimineata, sa vedem daca are vreun efect.








duminică, 30 iunie 2013

Despre ciuperci

Pentru ca mancam destul de rar carne si pentru compensatie ( dar si pentru gust ), consumam " o tona " de ciuperci, pasul logic ar fi ca in loc de gaini / porci si alte vietuitoare pe care le consuma omu' ca sursa de proteine, noi sa cultivam ciuperci. 

Asadar la initiativa lu' Teo de la Stanciova ( care facea o comanda pentru ea ) am cumparat si noi  cate o punga de miceliu de King Stropharia si de Pioppino. Am pregatit si insamantat locu' pe 28 Aprilie si pana in toamna nu ma asteptam la ceva. Dar datorita ploilor abundente din vara asta, dupa nici 2 luni am putut sa recoltam cam 2 kg. si ceva ( vreo 60 de bucati ) de ciuperci King Stropharia. Micile pioppino inca nu si-au facut aparitia.

De cateva zile tot le pregatim in fel si chip...calite in unt cu sare si piper si mancate pe o bucata de paine cu maia, fripte pe gratar, ciulama....oricum le-ai face sunt absolut delicioase, aroma este mult mai puternica decat a deja banalelor Pleurotus si Champignon gasite prin piete si magazine si se simte din plin gustul...de ciuperci.

Desi nu a fost o investitie mica ( de banii aia puteam cumpara vreo 15 kg. de Champignon )  daca timp de 2-3 ani fructifica in ritmul asta - de 2 ori pe an, eu ma declar multumit, mai ales daca o sa-si extinda miceliul si prin preajma locului unde au fost puse acum. Asa ca am hotarat sa le ajut un pic si am pus in niste cartoane inmuiate, capetele picioruselor ( unde se mai gaseau urme de miceliu ) + ceva miceliu din " patul " lor initial si sper ca in curand acesta sa se extinda in asa fel incat in cativa ani sa avem o productie bunicica.




sâmbătă, 15 iunie 2013

Sfârşit de an şcolar

Îmi pare nespus de bine că vine vacanţa, în ciuda celor două examene din iulie. Îmi pare bine că o să vorbesc mai puţin şi o să uit - măcar pentru o perioadă - de şcoală. Sistemul actual de învâţământ mi se pare obositor şi rigid, ipocrit şi constrângător. Şi nu este deloc amzant. Totuşi, are el ceva bun dacă tot mă gândesc să mă întorc, în toamnă, la şcoală. Altfel, mi-aş lua câmpii de tot. Şi mă refer la elevii mei. Pentru că ei există şi au nevoie de ajutor. Şi îmi vine să dau bir cu fugiţii, să îmi văd de treabă, de casă, de grădină, de copiii mei...
În sfârşit... Se apropie vacanţa: timp de citit, de plimbări, de grădinărit, de întâlniri cu lumea; timp de gândit, de povestit, de iubit, de admirat cerul cu stelele; timp de făcut gemuri, de tencuit, de curăţat şi reparat... timp în care eu pot fi eu, fără vocea înaltă, de profă, fără bluzele cu guler, fără urcatul şi coborâtul din maşini, microbuze, fără discuţii interminabile despre educaţie sau proasta educaţie...
Se apropie vacanţa mare! Libertatea de a nu te ridica din pat la 6.30 dimineaţa, libertatea de a sta la masă mai mult decât durata unei pauze, libertatea de a ieşi la aer liber fără a auzi zbierete de jur împrejur, libertatea de a cânta atunci când îţi vine să cânţi, de a vorbi după ora 10 am, dacă aşa ai chef... şi câte altele... 
Ce mica-i vacanta mare
Si ce dor mi-a fost de ea
La scoala visam ca o asteptam
Dar ea cand vroia venea
Ce mica-i vacanta mare
Spuneam cand eram scolar
Dar parca oricand
As spune asteptand
Vacanta mare iar...
(versuri: Corina Chiriac)

joi, 30 mai 2013

Oameni şi locuri...

Cel mai tare mă bucur când cunosc persoane interesante, oameni care au o sclipire in ochi şi care, instinctiv, îmi plac. Îmi plac cei care au ceva de spus sau de împărtăşit semenilor lor.
În ultimul timp tot dau peste astfel de oameni. E ca şi când Dumnezeu m-ar trage de mânecă şi mi-ar trimite un semn, mi-ar sugera pe ce cale să merg, ce gânduri să recepţionez, ce lucruri... Îmi dau seama că, de fapt, oamenii care îmi ies în cale sunt, mai mult sau mai puţin, asemenea mie sau eu asemenea lor.
Şi ca să dau un exemplu, mi s-a întâmplat să cunosc săptămâna trecută o doamnă în vârstă cu un căţel, un bărbat mai mult plecat la lucru şi o pasiune pentru tratamentul alternativ al cancerului. Doamna cu pricina cultivă kombucha, face kefir în lapte din nişte cristale şi altele. Este încă plină de viaţă, în ciuda celor două operaţii de extirpare a tumorii canceroase pe care le-asuferit şi a altor probleme de sănătate. 
Am intrat în apartamentul ei pentru câteva minute şi am stat de vorbă aproape o oră. M-a servit cu ceai de Kombucha şi mi-a dăruit o parte de cultură pentru acasă. Mi-a povestit cum se foloseşte şi ceva din viaţa ei. M-am împrietenit cu căţelul şi am aflat şi povestea lui (tristă, dar cu final fericit). 
Doamna cu kombucha şi căţelul nu este singura cunoştinţă interesantă din ultimul timp. Doar că, datorită ei, am început să fiu iarăşi atentă la ce şi pe cine întâlnesc în drumurile mele. Pentru că, deşi merg mult mai puţin pe jos ca în anii trecuţi, sunt la fel de mobilă, călătoresc cu o gramadă de oameni şi cu o mulţime de mijloace de transport mai mult sau mai puţin ortodoxe: microbuz (cu varianta: microbuz şcolar), maşini de pâine, dubiţe cu marfă, automobile ale unor necunoscuţi cu care mă împrietenesc (sau nu! - azi am oprit maşina unui manelist care a vorbit tot drumul la telefon), dar şi maşinile cunoscuţilor din satele prin care mă perind. Fac autostopul camioanelor şi, rar de tot, opresc tiruri sau maşini de poliţie (ha! de fapt a fost doar o dată şi o cunoşteam pe şoferiţă). 
De cele mai multe ori ascult poveşti incredibile, întâmplări din viaţa lor, sfaturi despre lucrul în grădină, în casă, despre sănătate şi boli, despre viaţa de familie - cine cu cine se împacă sau se ceartă şi multe, multe altele... Şi, ca să revin la ideea de la care am plecat, drumurile acestea mă duc nu numai în locuri, cât şi în sufletele unor oameni, din ce in ce mai interesanţi în ultimul timp...


vineri, 17 mai 2013

God made a farmer



And on the eighth day, God looked down on his planned paradise and said, "I need a caretaker." So God made a farmer.

God said, "I need somebody willing to get up before dawn, milk cows, work all day in the field, milk cows again, eat supper, then go to town and stay past midnight at a meeting of the school board." So God made a farmer.

God said, "I need somebody willing to sit up all night with a newborn colt and watch it die, then dry his eyes and say,'Maybe next year,' I need somebody who can shape an ax handle from an ash tree, shoe a horse with hunk of car tire, who can make a harness out hay wire, feed sacks and shoe scraps. Who, during planting time and harvest season will finish his 40-hour week by Tuesday noon and then, paining from tractor back, put in another 72 hours." So God made the farmer.

God said, "I need somebody strong enough to clear trees and heave bales, yet gentle enough to yean lambs and wean pigs and tend the pink-comb pullets, who will stop his mower for an hour to splint the leg of a meadowlark."

It had to be somebody who'd plow deep and straight and not cut corners. Somebody to seed, weed, feed, breed, and brake, and disk, and plow, and plant, and tie the fleece and strain the milk, . Somebody who'd bale a family together with the soft, strong bonds of sharing, who would laugh, and then sigh and then reply with smiling eyes when his son says that he wants to spend his life doing what Dad does. "So God made a farmer."
(Paul Harvey)

marți, 7 mai 2013

Despre primavara aceasta...

Mi-au prins bine zilele libere de inceput de mai. M-am odihnit. In rest, mi-e somn mereu, chiar si acum cand ma gandesc ce sa scriu si de ce. Cred ca as putea face o lista, asa, un fel de schita, ca pe vremuri, inainte de examen: 
- mult verde in jur, mult soare...
- putini meri in floare anul acesta, in schimb au inflorit: corcodusul, socul, cei doi visini, un ciresel si ar mai fi...
- m-am ingrasat intr-un mod dizgratios din lipsa de miscare si, posibil, din lipsa de somn...
- am avut niste inspectii la clasa, ma pregatesc pentru niste examene, cam fara chef...
- mai sunt seminte de pus in gradina, Iulian le stie rostul... nu vrea sa punem cartofi, dar eu vreau (nu ma tem de gandacii de colorado!)
- copiii isi vad de treaba lor de copii si le merge bine...
- am ramas cu 3 catei, in curand implinesc un an, plus cei 2 mari - se cheama ca avem o haita de 5 caini...
- inca mai citesc - am avut surpriza sa primesc niste carti interesante de Paste, plus un parfum care miroase bine... (multumesc!)
...somn usor, mai vorbim si alta data!

Imagine din excursia copiilor pe Bulz din 27 aprilie 2013

marți, 26 martie 2013

Poezie, teatru, scoala...

Frecventez de ceva timp Biblioteca din Hateg de unde ma aprovizionez, cand si cand, cu diverse carti si cu noutati (culturale, dar si barfe de prin oras). Asa am aflat de ziua poeziei, sarbatorita la 21 martie, alaturi de poeti din Alba Iulia, Targu Mures, Petrosani si Hateg si in prezenta pasionatilor de cultura din oras, a catorva elevi de liceu, a notabilitatilor si a altora. S-a cantat la chitara, s-a recitat poezie din toate timpurile (cu patos si reculegere), s-a vorbit de Nichita. Am reusit sa stau doar o ora si, in acest timp, mi-au umplut plamanii cu suflul mereu proaspat al poeziei. Mi-am adus aminte de Cenaclul de la Muzeu, de numeroasele aniversari sau comemorari, de intalnirile cu scriitorii pe diferite teme.
Tot la Biblioteca din Hateg am aflat de cei 110 ani de la nasterea lui Tudor Musatescu si de cateva saptamani tot citesc teatru, ma amuz si imi ridic putin moralul, scutur apatia lunilor de iarna, a numeroaselor zile petrecute in scoala. 
Partea buna a muncii mele de profesor este ca imi place meseria, imi plac copiii. Partea mai putin buna este imi place din ce in ce mai putin scoala, asa cum este ea astazi, cu constrangeri, cu birocratie, cu un sistem invechit, dupa carti uneori mazgalite si rupte. Mi-ar placea sa nu dau nicio nota, sa accept la ora mea doar pe acei care vor sa invete engleza, sa nu pun absente, sa stam de vorba, sa ne jucam (dupa varsta, dupa nivelul fiecaruia), sa lucram pe baza de proiect, sa am imprimanta si coli la discretie, un laptop personal, si altele, si altele... Mi-ar placea sa fie un psiholog permament in scoala, sa discute cu elevii problema, cu cei violenti si cei neiubiti, cu cei batuti acasa sau la scoala, dar si cu profesorii in dificultate. 
Anul acesta ma simt mai obosita decat in alti ani. Poate naveta e de vina. Pierd zilnic pe drum 3 ore dus-intors, plus timpul petrecut in galagie, la scoala. Am observat ca elevii din ciclul gimnazial - clasele 5-8 - sunt cei mai dificili, uneori mai dificili decat liceenii. Se controleaza greu, sunt instabili, sunt foarte sensibili, sar la bataie din te miri ce, sunt foarte afectuosi, dar n-au nici pic de rabdare si vorbesc non-stop. Fireste, sunt si exceptii. 
Inca mai caut idei, solutii sa ii fac pe elevii mei sa invete (cu drag) engleza. Poate de-aceea m-am inscris la cursuri pentru profesori, vreau sa mai citesc carti de metodologie si poate imi mai vin idei, ca altfel, simt ca ma deprim de tot. Astept primavara! Pe curand...
P.S. Deja am inceput sa primesc (de la cei mici) felicitari de Paste!!!! Sunt scrise si desenate de mainile lor, in cuvinte simple, adesea cu greseli, dar induiosatoare si pline de afectiune. 

vineri, 8 martie 2013

La multi ani, dragele mele!

Descântec de ploaie
                                       de Ana Blandiana
"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei..."


marți, 12 februarie 2013

A trecut un an...

....fara Coltz !

Toti ceilalti ce au venit dupa el, sunt catei buni si frumosi, dar niciunul ne se ridica inca la nivelul lui...









Din pacate nici acestia nu mai sunt toti printre noi !








sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Despre lene şi nu numai...

Am primit zilele trecute un mail de la o fostă colegă. Este o imagine haioasă  (vezi, mai jos) care arată cum mi-am petrecut eu vacanţa de iarnă. 

Am petrecut un număr incredibil de ore în pat - dormind, citind, uitându-mă la filme - şi cam tot pe atâtea ore mâncând, butonând pe calculator, visând cu ochii deschişi. 
Cred că încă mă resimt după o astfel  de perioadă de intensă lenevie. Este aproape la fel de obositor ca după o intensă activitate fizică şi, fireşte, după aceea, e nevoie de o minimă perioadă de acomodare. 
Aşadar, azi m-am ridicat iarăşi din pat la ora 10 am, alternând cu ziua de ieri, cand am sărit din pat la 6 am. De fapt, la 6 şi 9 minute, răstimp în care mi-am făcut curaj să mă ridic în capul oaselor.
Mă întreb dacă nu cumva am o problemă cu somnul... Eu sunt vioaie numai după vreo 8-9 ore de somn şi de preferinţă de la 9 dimineaţa în sus. Mă rog, pot funcţiona şi de la 8 am încolo dacă trebuie, dar în nici un caz înainte de 8. Până la ora 8 prefer să mă întorc pe partea cealaltă şi să visez frumos, iar între 8 şi 9 casc şi mă gândesc ce să fac în ziua respectivă. Asta dacă am de ales. 
Când nu am de ales, adică luni, marţi, miercuri (când am program fix) sună alarma între 6.30 şi 6.45, timp în care mă străduiesc să-mi amintesc visele, să mă gândesc cu ce să mă îmbrac, să îmi aduc aminte că sunt frumoasă, graţioasă şi nu contează în ce direcţie îmi stă părul. Şi când cobor din pat să păşesc cu dreptul ca să-mi meargă bine toată ziua. Şi să zâmbesc. 
"În fiecare zi, din toate punctele de vedere, mă simt din ce în ce mai bine." Asta este formula magică de dimineaţă. O repet în (primul) microbuz, în timp ce ascult diverse tipuri de muzică, în lumina difuză a dimineaţii. 
Din momentul în care am urcat în al doilea microbuz, timpul s-a oprit în loc. Sau mai degrabă mintea mea. Rămâne setată pe modulul profă. N-am timp să mă gândesc la stele, la filme, la cai verzi pe pereţi. Mă concentrez pe muncă. Sunt în priză cam 6 ore pe zi de luni până miercuri şi vreo 3 ore joi şi vineri când am programul scurt. Şi, ocazional, când sunt de serviciu pe şcoală, când corectez teste şi fac planificări, proiecte, plus alte hârtii pentru şcoală şi se cheamă că lucrez de bună voie peste program. Adică intră în job-description.
Poate că de asta îmi dau în petic sâmbăta şi duminica, plus în vacanţe. Când îmi las mintea să zburde liberă, când visez şi fac planuri, când... ştiţi voi... Nina Simone o spune mai bine...



marți, 15 ianuarie 2013

Eminescu...


WHY DO YOU WAIL, 
O FOREST TREES
(in the folk style) 
"Why do you wail, o forest trees,
Forest, without rain or breeze,
Your branches ill at ease?" 

"How indeed should I not wail
When the hours of summer fail!
Nights grow longer, days get short,
On my branches few leaves caught,
And the winds with bitter sword
Drive my chorister abroad ;
Autumn winds that forest flay,
Winter near ,spring far away. 
" 
English version by Corneliu M. Popescu

luni, 7 ianuarie 2013

La mulţi ani, Radio România Cultural!

Sfârşitul anului 2012 şi începutul lui 2013 au stat sub semnul Maratoanelor Radio Romania Cultural. Începute la sfârşitul lui decembrie (nu mai ştiu data exactă) şi încheiate pe 6 ianuarie, maratoanele au reprezentat o perioadă minunată de muzică, teatru şi poezie. 
M-am umplut, până la refuz, cu muzică de bună calitate - de la jazz la muzică uşoară, cu teatru non-stop când abia îmi trăgeam sufletul şi începea o nouă piesă, cu poezie românească şi nu numai. Mi-e ciudă că nu am putut asculta tot, nu mi-am putut branşa cablul de radio la vene, dar, chiar şi pe sărite, a fost frumos, nespus de frumos.
Între favorite a fost maratonul de jazz şi poezie din ultima saptămână a anului 2012, maratonul "Viaţa e frumoasă" de luni, 31 decembrie, maratonul de teatru Caragiale de a doua zi şi, iarăşi, maratonul de teatru radiofonic de joi, 3 ianuarie respectiv sâmbătă 5 ianuarie, cu teatru din anii '80 şi anii '90; tot printre cele mai gustate  a fost maratonul "Discuri de cinci stele", cu Cristian Marica - de vineri, 4 ianuarie.
Practic, am mâncat teatru pe pâine, am fredonat prin casă non-stop, am închinat un pahar de vin în cinstea marilor noştri actori şi poeţi, precum şi a frumoşilor nebuni ai acestui post de radio care au realizat aceste emisiuni şi care au avut năstruşnica idee să le adune într-un grandios festival radiofonic. 
Nu ştiu câtă lume a ascultat la radio zilele acestea de sărbătoare. Lumea se înghesuie în faţa televizoarelor, se holbează la tot felul de filme mai mult sau mai puţin bune. Chiar şi eu am văzut de la Revelion încoace, mai multe filme decât văd în câteva luni bune: comedii, drame, siropele cu şi despre Crăciun, aventuri, plus filme cu Sergiu Nicolaescu (fie iertat!), multe revăzute sau re-revăzute. Practic, nu ştiu dacă am văzut 3 filme noi în tot acest timp. Dar de muzică bună, de teatru de calitate şi de poezie nu mă plâng. Am ascultat "O noapte furtunoasă" de două ori, cu două echipe de mari actori români. Şi nu m-am plictisit. 
În concluzie, am transformat o vacanţă aparent banală - cu răceli şi dor de ai mei - într-o vacanţă frumoasă. Nu m-am dus în lume, a venit "lumea" la mine. La mulţi ani, lume! La mulţi ani, Radio România Cultural! Sănătate şi un an minunat vă doresc! Să trăiţi şi să mai veniţi!