luni, 26 iulie 2010

La mare şi la munte

De la începutul lunii iulie tot încerc să scriu despre cele câteva zile petrecute la mare şi la munte anul acesta. Şi nu prea îmi găsesc cuvintele. Au fost doar trei nopţi la mare şi două la munte, dar le-am trăit cu intensitate şi, într-un fel, cu detaşare, alături de iubitul meu şi, de data asta, fără copii. Dacă mă gândesc bine, e prima vacanţă în doi, după foarte mult timp, după aproape 14 ani. Mă mir şi eu cum de-am supravieţuit, hi, hi, hi... (mamele ştiu de ce!)
Diferenţa s-a văzut din start: am avut bagaje puţine şi făcute în grabă, chiar în dimineaţa plecării. Pentru excursia la mare, bineînţeles că am uitat costumele de baie acasă, de parcă eram aerieni, iar pentru excursia la munte, ne-am luat puţine haine groase, deşi am stat într-o cabană în vârf de munte. Cred că suntem mai responsabili când ne ocupăm de copii. Fără ei, am devenit şi noi mai neastâmpăraţi, jucăuşi, relaxaţi.
În ambele vacanţe am umblat mult - şi călare, şi pe jos! -n-am ţinut cont de oră, fără mese regulate, (şi am  mâncat tot ce ne-a trecut prin cap, cu specificaţia: mult peşte la mare/ vin şi voie bună la munte), fără program - ne-am plimbat la ore târzii şi ne-am culcat când am fost cu ochii cârpiţi de somn. Am văzut/mirosit/auzit locuri minunate şi oameni frumoşi. Am cântat, ne-am iubit, ne-am bălăcit. Am dormit cu 2 pilote şi două perechi de pantaloni în prima noapte pe munte, am stat la şuetă la malul mării/la cabană, am râs mult... Ce mai contează restul?!

sâmbătă, 24 iulie 2010

Muzică de week-end

Bancuri de criză


În plină criză se întâlnesc doi manageri si încep să discute despre problemele firmelor. 
- Auzi, tu îti mai plătesti angajatii? 
- Nu. Tu îi plătesti? 
- Nu, nici eu. 
- Şi continuă să vină la muncă si ai tăi, nu-i asa? 
- Da, vin constiinciosi. 
- Ştii ceva? Eu cred că ar trebui să le cerem o taxă de intrare în firmă. 

Soţul îşi însoţeşte soţia la cumpărături într-un supermarket. Şi-n timp ce împinge fără chef căruciorul, ajunge la raionul de bere. Ochii i se luminează. Super-ofertă! "cumpără azi o ladă de bere şi-n loc de 40 lei plăteşti doar 20". Entuziasmat apucă lada s-o bage-n cărucior.
- Heeei!! Ce faci? întreabă nervoasă soţia.
- Păi draga mea, e ofertă: cu 20 lei îmi iau o ladă de bere!
- Suntem în criză dragule, nu ne putem permite! Las-o acolo.
Cu amărăciune-n suflet, bărbatul renunţă la berea lui preferată şi-şi continuă fără chef plimbarea prin magazin. La un moment dat ajung la raionul Cosmetice. Femeia apucă o cremă de faţă de pe raft şi dă s-o bage în cărucior.
- Heeei! Ce faci? sare furios soţul.
- Păi dragul meu, asta e crema mea preferată, mă face să arăt frumoasă şi costă doar 40 lei.
- La naiba!! Şi berea te face să pari frumoasă şi e la jumătate de preţ!

Se spune că atunci când a făcut lumea, Dumnezeu a răsturnat sacul cu minuni în locul unde este acum România. Uimit de bunăvoinţa excesivă a stăpânului său, un înger spune:
- Ce faci, Preasfinţite, le dai prea multe!
Dar Dumnezeu îi răspunde:
- Stai să vezi ce conducători le dau!

Un cunoscut senator a fost supus unei intervenţii chirurgicale urgente. I s-a expediat o telegramă cu următorul text: "Senatul, adunat în plen, vă urează o cât mai grabnică însănătoşire, cu 178 voturi pentru, 173 contra şi 5 abţineri."

Cafea de criză: se ia o boabă de cafea, se leagă de o aţă şi se scufundă de 2-3 ori în ceaşca cu apă fierbinte. La fiecare trei cafele se schimbă aţa.

joi, 22 iulie 2010

Cum arată desktopul meu - leapşa de la Jane

Ok. Abia acum preiau leapşa. (Ieri i-am luat pe copii la serviciu şi am stat foarte puţin la calculator.) Aşadar, curioasa mea prietenă Jane, uite că eu am două imagini de postat.

1. imaginea desktop-ului de acasă:















2. imaginea desktop-ului de la serviciu:















De data asta, ambele imagini sunt alese de mine. De obicei, imaginea desktop-ului de acasă variază în funcţie de jocurile băiatului (NFS, COD, etc.), de anotimp sau de locurile unde ne petrecem vacanţele. 
În prima fotografie (Glimboca, by night) este copilul cel mare. Poza am făcut-o vara trecută, în curtea unei prietene de lângă Oţelul Roşu. 
La serviciu am un calendar ortodox pe 2010 ale cărui pagini virtuale le rup la fiecare sfârşit de lună. Aşa ţin minte luna, ziua în care suntem, zilele de post şi sărbătorile. Altfel, sigur aş uita... hi, hi, hi. Mulţumită, Jane?

miercuri, 21 iulie 2010

Sunt plină de muzică, de viaţă, de culoare...

...şi asta pentru că am fost aseară la un concert Cranberries (Zone Arena, Bucureşti). Am avut cele mai ieftine locuri, dar nu mi-a păsat. Oricum sunt mică de statură şi, indiferent unde stau, e unul mai mare care se pune fix în faţa mea.
M-am mulţumit cu frânturi de scenă, cu aerul care vibra în jurul meu, cu muzica fredonată, zbierată, ţopăită de mari şi mici (chiar şi în familie!), cu ecranele mari care o aduceau pe Dolores aproape, în rochiile ei fistichii, cu bocanci în picioare şi cu o voce pătrunzătoare, electrizantă. Am ascultat unele dintre cele mai iubite melodii Cranberries: Just My Imagination, Dreams, Zombie, Salvation, Ode to My Family, Animal Instinct, Linger. Chiar şi cele mai noi sunau grozav şi, dacă aş putea, m-aş duce la un concert al lor în fiecare an. Iată una dintre melodiile pe care le iubesc:




Oh, my life is changing everyday
In every possible way
And my dreams it's never quiet as it seems
Never quiet as it seems

I know I've felt like this before
But now I'm feeling it even more
Because it came from you
And then I open up and see
The person falling here is me
A different way to be

I want more, impossible to ignore
Impossible to ignore
And they'll come true, impossible not to do
Impossible not to do

And now I tell you openly
You have my heart so don't hurt me
You're what I couldn't find
A totally amazing mind
So understanding and so kind
You're everything to me

Oh, my life is changing every day
In every possible way
And my dreams it's never quiet as it seems
'Cause you're a dream to me, dream to me

luni, 19 iulie 2010

Asta-i melodia ce-mi umblă prin cap...

...pe căldurile astea când transpiri din belşug doar clipind din ochi, dară-mi-te ţopăind pe ritm de rock-n-roll. Dar ce-are a face! Cui pe cui se scoate, hi, hi... (Să îmi spuneţi dacă v-am ridicat de la calculator.)



P.S. Am ales varianta care îmi place cel mai tare, dar declar pe propria-mi răspundere că îmi plac toate, începând cu originalul - cântat de Gene Vincent prin anii '50 şi sfârşind cu fredonatul meu în baie, cu ecou.

marți, 13 iulie 2010

Pentru Maria, de ziua ei, melodia preferată...



La mulţi ani, Maria! Sănătate, fericire şi mult noroc în viaţă îţi doresc! Cu drag, Mami.