joi, 17 decembrie 2015

Ciobania...la oras ( rezumat de la protestul oierilor la Bucuresti )

Un foarte concis si amuzant rezumat de la protestul oierilor la Bucuresti de acum cateva zile fost publicat AICI de catre fotograful Ovidiu Jelea ( multumim frumos ! )...iata-l preluat mai jos:

Niște filfizoni găunoși parfumați, numiți în acest text politicieni, au inventat o lege care presupunea limitarea numărului câinilor ciobănești pe care ciobanii îi pot folosi la stâni, în funcție de forma de relief pe care pasc oile. Motivația lor era că respectivii câini ciobănești, dacă depășesc un anumit număr, se transformă în câini de vânătoare și ucid vânatul vânătorilor.

Un vânător a împușcat câinele unui cioban din Botoșani. Ciobanul a luat câinele mort și a protestat, de unul singur, în fața prefecturii din Botoșani. În timpul ăsta, liderii au început să organizeze ciobanii: moldoveni, vrânceni, brașoveni, cred că și ungureni. În fine, toți ciobanii de prin țară aveau să participe la ceea ce urma să fie cel mai șmecher protest din România de după căderea comunismului. Legea asta nu era singura chestie care îi afecta, mai aveau și altele. 

În weekend, câteva ziare din provincie și website-uri ale organizațiilor oierilor au anunțat un protest de amploare în capitală. Așa am aflat și eu, via facebook. Mass-media a ales să meargă pe burtă. 

Marți, într-o dimineață însorită de decembrie, ciobanii sosesc, cu câteva zeci de autocare, în piața din fața Palatului Parlamentului. Au tălăngi, pancarte, șube și cușme. Aici sunt așteptați de jandarmi, care au genunchiere, tibiere, cotiere, căști, pistoale, tonfe, sprayuri lacrimogene, scuturi, probabil și scoici, că altfel ar fi vulnerabili. Locul amenajat pentru protest e Parcul Izvor, unde îi poziționează într-un staul, pe pășune. Să se simtă oamenii ca acasă.

Ciobanii strigă, scandează, huiduie la adresa politicienilor, acompaniați de tălăngi. La un moment dat, unul mă întreabă:

- Crezi că ne bagă în seamă, oare vor ieși?
- Nu știu, e cam devreme.
- Păi ce, noi avem timp? Trebuie să muncim pentru hoții ăștia!

Mă învârt printre ei și fac fotografii. Sunt veseli și pozează. La un moment dat, din spate, unul mă îmbrâncește, ca să ajungă mai în față. Din spatele lui mai vin câțiva. Mă bag printre ei, ca să ajung și eu în față. Fără să știu, am intrat în grupul care a schimbat felul în care se desfășura protestul. În câteva secunde gardul dintre ei și jandarmi e la pământ și mulțimea o ia la vale. Jandarmii îi însoțesc. Înainte de a ajunge în Piața Constituției, din fața Palatului Parlamentului, ciobanul din frunte o ia la fugă. Și fuge și fuge, cu șuba în spinare și cu jandarmii în jurul lui, rupând pământul. La un moment dat se oprește și izbește cu șuba de asfalt:

- Așa nu se mai poate!

Colegii îl ajung din urmă. Se merge la pas puțin, apoi se mai bagă un sprint. Mă uit la un jandarm transpirat din cauza echipamentului pe care îl cară pe el. El se uită la mine. Amândoi ne uităm cu admirație la ciobanul cu șubă. Ne-ar putea fi tată. Urmează un sprint în pantă, spre intrarea de la Senat. Cu totul, deplasarea de la intrarea dinspre Parcul Izvor, pe Bulevardul Națiunile Unite, pe Bulevardul Libertății , apoi pe Calea 13 Septembrie a luat sub un sfert de oră, cred. Sau poate mi s-a părut mie din cauza ritmului alert. La ultimul colț a fost o mică ambuscadă cu jandarmii, care s-au împins reciproc cu ciobanii. Nimic grav, nicio înjurătură, nicio lovitură. Nici măcar trântă, chiar dacă, la un moment dat, un cioban a ajuns la pământ. Un fel de sumo cu ciobani și jandarmi.

La intrarea dinspre Senat se face o pauză. Scurtă, cât să vină suficienți ciobani din urmă ca să convingă porțile să se deschidă. Un pic de îmbrânceală, ceva presiune, cam ca o zi normală la metrou. Jandarmii care stau în fața porții sunt mult, mult prea puțini pentru câți ciobani se împing în ei. Și porțile se deschid.

Timpul trece, lumea așteaptă. Protestul s-a transformat într-o lungă așteptare.Așa de lungă că s-au apucat jandarmii să socializeze cu ciobanii. Vorbesc despre rude comune, despre locuri de naștere, le ascultă problemele. Din când în când, câte un jandarm le mai amintește, politicos:

- Vă rog să nu depășiți cordonul, să nu ne creați probleme.

Câțiva ciobani s-au așezat pe iarbă și au pus-o de-un potol: slănină, pâine și un lichid transparent, probabil apă de munte. Mă invită și pe mine, dar refuz. Nu am mâncat nimic toată ziua, risc să imi fac mai mult rău. Îi invită și pe jandarmi, dar și ei refuză, înghițind în sec. Se citește în ochii jandarmilor suferința, dacă restul colegilor au mutre dure, de luptători hotărâți, cei care stau în jurul ciobanilor care mănâncă pe iarbă au lăsat colțurile exterioare ale sprâncenelor în jos. E clar că nu au fost pregătiți să facă față unor protestatari care luptă psihologic, cu slănină și țui.. pardon, apă de munte.

Opiniile jandarmilor sunt diverse:

- Sunt de vârsta părinților mei, poate că le dau dreptate, îi înțeleg că îi afectează legea aia, dar am și eu copii, familie. Nu pot să îi las să treacă, în caz că încearcă. E o chestie ingrată, dar pe primul loc e familia mea până la urmă, jobul meu.

- Sunt sănătoși, de la munte, oameni munciți. Când îi împingi, zici că te lupți cu ursul. 

- Nu cred că o să obosească, ăștia sunt obișnuiți să stea în picioare, sprijiniți în toiag, toată ziua. Să sperăm că se rezolvă cu legea.

Ciobanii sunt veseli:

- Bă, da ce oraș murdar aveți, plin de peturi și mizerie. Și râdeți de noi.

- Mie îmi plac caii lor. Data viitoare vom veni și noi cu caii, eventual cu măgarii. 

La scurt timp după ce porțile s-au deschis jandarmii au adus cai, au adus butelii cu gaz, iar echipele care formează cordonul se schimbă periodic. Sunt deja de cel puțin cinci ori mai mulți ca în momentul când ciobanii au intrat în curtea Palatului Parlamentului și s-au oprit, de bunăvoie. De bunăvoie, pentru că ar fi putut ajunge lejer la clădire dacă ar fi vrut. Dar nu au vrut. Au vrut să arate de ce sunt în stare, să pună presiune și să rezolve o problemă. 

La un moment dat apare personajul mascotă al mitingurilor bucureștene, bărbosul cu steagul, cel pe care îl vedeți prin poze cocoțat pe statui și clădiri. Ciobanii fac bășcălie de el, că strigă prostii, habar nu are de ce sunt ei acolo. După zece minute de învârtit steagul, nelipsitul protestelor se face nevăzut. Un cioban concluzionează:

- Bă, da’ le are cu drapelul, e meseriaș.

Alt personaj care e respins e unul care aduce în discuție evenimentul Colectiv. Un cioban îi spune clar:

- Aia e altă problemă, nu vrem să le amestecăm. Acum o rezolvăm pe asta. Nu insista, ești dubios. Cine ești? Știi cum se crește o oaie? Pun pariu că nici câine nu ai. Ori susții acțiunea noastră, ori pleci de aici. Sau stai dacă vrei, dar lasă-mă în pace.

Din Palatul Parlamentului apare o femeie politician. Nu am habar cine e, cert este că pare a fi, după atitudine și cuvinte, de partea ciobanilor și împotriva colegilor politicieni ascunși în clădirea din spate. E speriată, dar se ține tare. Mulțimea huiduie, iar fenomenul e interesant pentru că se repetă de fiecare dată când un politician iese din clădire și vine spre mulțime: câțiva lideri discută cu politicienii, apoi transmit concluzia mulțimii, care în rest tace. E un protest al cărui deznodământ pare deja că va prinde apusul, protest la care se huiduie doar la indicațiile liderilor. În rest se tace, se socializează, se mănâncă slănină și se așteaptă. Nu se scandează licențios, nimeni nu aruncă spre jandarmi cu nimic, se înjură doar ocazional, retoric, că așa e graiul românesc, condimentat cu porcoșenii. 

Jandarmii și ciobanii formează o mulțime unită de un lucru comun: toți așteaptă afară, în picioare, în decembrie, rezolvarea unei probleme. Dincolo de gardul Palatului Parlamentului, trecut pentru prima dată de când minerii au fost în București. Din când în când, de la căldurică, de pe scaune, apare câte un politician care încearcă să rezolve problema. La un moment dat vin doi. Unul dintre ei bolmojește ceva. Urmează al doilea:

- Să știți că nu e frumos ce ați făcut!

După un moment de stupefacție, mulțimea începe să huiduie, însă mulți râd. 

- Cine e ăsta? E nebun? Cum adică nu e frumos ce am făcut? Ei vor să ne omoare câinii și ne țin nouă lecții de comportament? Huoo!

Îmi trece prin minte ce s-ar fi întâmplat dacă tembelul ăla ar fi venit la protestul Colectiv să dojenească mulțimea. Aici însă e doar huiduit, fără să se audă înjurături. 

Politicianul cotinuă:

- Dar vă rog, nu așa, problema se va rezolva, dar acum urmează sărbătorile, vine Crăciunul, nu se poate chiar așa. Dar se va rezolva.

Din nou liniște, urmată de huiduieli.

Nu am mai râs așa de tare de mult timp. Mă gândesc că ăia care l-au trimis afară cu mesajele astea au vrut doar să scape de el. Urmează o nouă așteptare. Mai dau o tură printre ei, să ascult ce zic. 

- Îi bagă pe ai noștri pe o ușă și îi scot pe cealaltă, dar nu-i bai, că intrăm și noi pe o ușă și îi scoatem pe ei pe cealaltă.

- Păi nu? Ce, nu e Casa Poporului? E și casa noastră, dacă-i a poporului, zice unul și toți cei din jur râd.

În cele din urmă, încă o depeșă iese din Palatul Parlamentului. De data aceasta este citită în stradă, în fața intrării spre Senat, chestie care îi face pe ciobani să iasă, încet, din curtea Palatului Parlamentului.

În spatele lor, calmi, jandarmii înaintează pas cu pas. Unii dintre ei își iau rămas bun de la ”adversarii” lor de azi. Ies și eu din curte odată cu ultimii ciobani și un pluton de jandarmi. Poarta care s-a deschis în fața mulțimii se închide acum în spatele jandarmilor. Butelii cu gaze, scuturi, bastoane, cătușe, toate rămân azi nefolosite și toată lumea e mulțumită că e așa. S-a pulverizat un singur jet, după ce un jandarm s-a ales cu degetul rupt în timpul busculadei de la intrarea în curte. 

Armata de ciobani se scurge victorioasă spre Piața Constituției, unde îi așteaptă autocarele. Vizita la București s-a încheiat. Victoria le-a adus ciobanilor o recompensă șubredă: o amânare și o promisiune. 

O promisiune mică într-o țară care, de 25 de ani, s-a blocat în tranziție, o țară care nu e nici ea nimic altceva decât o promisiune mare, formată din promisiuni mici.

Asta le-au zis politicienii: ”vă promitem”.
Ciobanii au răspuns: ”vă promitem și noi, VA URMA!”

--------------------------------------------------

REZUMAT:

Pe 15 decembrie 2015 ciobanii din România au cucerit Casa Poporului fără niciun conflict.







vineri, 17 iulie 2015

Dintr-o carte

Mirosim a ploaie noi doi:
a poaie primavarateca de tot
si ne rasucim in vis
- unul dupa celalalt.

Orasul intreg miroase
a ploaie de primavara
si vad copacii tineri
rasuciti in spirale luminoase
- unul catre celalalt.

Iubirea insasi este
intre ploaie si vis
intre un timp transparent
si unul opac
- unul langa celalalt.

(Bucuresti, 2007)