Îmi pare nespus de bine că vine vacanţa, în ciuda celor două examene din iulie. Îmi pare bine că o să vorbesc mai puţin şi o să uit - măcar pentru o perioadă - de şcoală. Sistemul actual de învâţământ mi se pare obositor şi rigid, ipocrit şi constrângător. Şi nu este deloc amzant. Totuşi, are el ceva bun dacă tot mă gândesc să mă întorc, în toamnă, la şcoală. Altfel, mi-aş lua câmpii de tot. Şi mă refer la elevii mei. Pentru că ei există şi au nevoie de ajutor. Şi îmi vine să dau bir cu fugiţii, să îmi văd de treabă, de casă, de grădină, de copiii mei...
În sfârşit... Se apropie vacanţa: timp de citit, de plimbări, de grădinărit, de întâlniri cu lumea; timp de gândit, de povestit, de iubit, de admirat cerul cu stelele; timp de făcut gemuri, de tencuit, de curăţat şi reparat... timp în care eu pot fi eu, fără vocea înaltă, de profă, fără bluzele cu guler, fără urcatul şi coborâtul din maşini, microbuze, fără discuţii interminabile despre educaţie sau proasta educaţie...
Se apropie vacanţa mare! Libertatea de a nu te ridica din pat la 6.30 dimineaţa, libertatea de a sta la masă mai mult decât durata unei pauze, libertatea de a ieşi la aer liber fără a auzi zbierete de jur împrejur, libertatea de a cânta atunci când îţi vine să cânţi, de a vorbi după ora 10 am, dacă aşa ai chef... şi câte altele...
Ce mica-i vacanta mare
Si ce dor mi-a fost de ea
La scoala visam ca o asteptam
Dar ea cand vroia venea
Ce mica-i vacanta mare
Spuneam cand eram scolar
Dar parca oricand
As spune asteptand
Vacanta mare iar...
(versuri: Corina Chiriac)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu