Vremea excursiilor

Am aflat de la cei de pe aici ca primăvara este cea mai potrivită perioadă pentru excursii. În primul rând, pentru că este o temperatură blândă şi potrivită drumeţiilor şi, în al doilea rând, pentru că, spre sfârşitul lunii mai (sau chiar mai devreme) ies viperele la soare şi nu se merită riscul.

Aşadar, ieri am urcat până la crucea de pe Piatra Bulzului - o piatră golaşă şi foarte abruptă înconjurată de păduri de fag şi de brad, la o altitudine de 800-900 m. Culmea face parte din Munţii Şureanu (partea sudică), în apropiere de râul Strei şi DN66 Deva-Petroşani. Plecarea: sat Băieşti - localitate la numai un kilometru de Râu Alb, unde locuim noi. Şi, fireşte, am mers pe jos. 

Iată Râul Strei şi satul Băieşti,  văzute de pe Măgură, în prima parte a călătoriei. Undeva, în departare, este şoseaua care duce la Râu Alb. 

 Iată-mă şi pe mine, printre alţi veseli excursionişti, 17 la număr (plus căţelul, 18!).

 

 Aici m-am băgat printre copii, în timp ce adulţii leneveau pe iarbă.

Plecarea a fost la 10.30. Prima parte a fost lejeră, se vede mai sus, dar, după vreo oră de încălzire, am luat muntele pieptiş. Urcuşul până în poiană a durat aproape 4 ore. Iată câteva imagini de pe traseu:

 

Copil în poiana cu flori. 

 

"Colţ" în vîrf de stâncă. 

 "Dune"

 Un Petroşănean, un Băieştean şi un Râu Albean prin păduri.

Prin copaci, în fum de grătare.

Popasul în poiană a fost binevenit. După un drum destul de lung am făcut focul, am întins o masă mare şi am lenevit în iarbă, la soare. Am avut o vreme caldă, o adevărată zi de primăvară. 

Am avut  timp să admirăm locurile, să stăm la şuetă, să culegem plante şi flori.  Aş fi stat o veşnicie în poieniţă şi apoi m-aş fi întors acasa. Dar aş fi ratat finalul glorios.

  Iată imagini de pe Piatra Bulzului: 

La poalele Bulzului.

Copac în vârf de munte, mi-ar fi plăcut să fiu.

Omu' şi căţelu' se odihnesc pe Piatra Bulzului.  

Desculţ, pe cruce. Unii au avut curajul şi au dat jos şi ciorapii. 

Întoarcerea a fost spectaculoasă. Am avut de coborât pante abrupte. Parcă aveam de trecut prin capcane anume pregătite de natură pentru noi: pantă abruptă de frunze uscate cu alunecare pe fund, pantă abruptă de pietre colţuroase, cu julituri pe genunchi şi palme, pantă abruptă cu covor de ace de brad, foarte ţepos, şi tot aşa. Din păcate, la întoarcere ne-a lăsat bateria la telefon şi am încercat să facem fotografii cu alt aparat, mai puţin performant. Iată câteva dintre ele:

Vedere cu Piatra Bulzului în stânga.

Aici colţul se vede mai nărăvaş.

Copii obosiţi, dar încă zâmbitori, la apus. 

Concluzie: Ca să ne iasă fotografiile bine şi la întoarcere ar trebui să mergem a doua oară pe Bulz. Poate peste o lună, de ziua băiatului. Ar fi o excursie cu prăjituri şi mult tineret. Cine se înscrie pe listă?

Concluzie finală: Am ajuns acasă pe la 8 seara, după aproape 10 ore petrecute în aer liber, printre stânci şi copaci. Unii dintre noi încă mai au febră musculară, puţini au avut norocul să lenevească azi-dimineaţă, cei mai mulţi ar pleca şi mâine la drum. Mie excursia asta mi-a luat o tonă de griji de pe suflet, m-a înseninat şi m-a făcut să redescopăr partea frumoasă a lucrurilor. Va urma.