Leapşa cu zâmbete...

Se poartă leapşa pe bloguri... E prima mea leapşă, primită de la Jane şi am zâmbit instant.
La ce (la cine) zâmbesc? Să luăm o zi obişnuită.

Primul meu zâmbet e adresat pisicii, dimineaţa când mi se aşază pe piept şi toarce...
Apoi, îi zâmbesc iubitului meu, nu de alta, dar stă aproape-chiar foarte aproape de mine şi mă priveşte galeş.
Următorul zâmbet pe listă e pentru soare, că a răsărit şi îmi bate în geam.
După aceea, zâmbesc copiiilor, să le dau curaj să se ridice din pat, mai ales când n-au chef de şcoală...
Pe drumul către job îmi zâmbesc mie însămi şi gândurilor mele şi uneori fredonez Beautiful people şi unii chiar se hlizesc la mine de parcă ne-am cunoaşte...
La serviciu zâmbesc mai puţin, depinde cu cine mă întâlnesc în ziua aceea...
Zâmbesc când citesc poezii, bloguri şi comedii...
Zâmbesc când primesc flori şi vorbe frumoase...
Seara, zâmbesc când verific temele copiiilor - sau mă enervez, după caz...
Zâmbesc după ora de culcare a copiilor, pentru că mă aşteaptă încă o oră sau două în care îmi fac de cap... Şi, uite aşa, mă apucă miezul nopţii.
Zâmbiţi, vă rog!

P.S. Dau leapşa lui Dorian.

"Fără Canguri" - impresii de lectură

Astăzi e duminică, deci timp berechet de lenevit, citit şi fredonat... Duminica este pentru mine o zi simpatică în care scotocesc prin bibliotecă şi citesc sau recitesc cărţi care îmi plac. Duminica fac plăcinte cu mere, beau ceai fierbinte sau vin fiert (după caz) şi nu prea deschid calculatorul.
Totuşi, pentru că astăzi, în mod excepţional, am o oră sau două de singurătate am decis (în urma unui somn bun de după-amiază) să scriu câte ceva despre cartea cea lipsită de canguri a Luciei Verona.
Să vedem... Trebuie să mărturisesc că lectura a fost o aventură minunată şi paranormală. Minunată, pentru că am regăsit-o pe Lucia Verona şi m-am simţit bine alături de ea... Paranormală, pentru că, pe măsură ce parcurgeam cartea, am descoperit că eram la a doua lectură a textelor şi, deşi mi-am zbătut creierii, nu mi-am adus deloc aminte de unde ştiam proza asta scurtă a Luciei Verona. Simţeam că era o amintire de acum un an sau doi, pentru că am perceput finalul schimbat al povestirii "Pe sfoară" şi parcă şi titlul era altul, dacă nu mă înşel (ceea ce e foarte posibil, dat fiind timpul care a trecut). Plus că m-am bucurat fantastic să-l regăsesc pe Don Juan, preferatul meu (şi al ei!).
Citind cartea, reacţia mea a fost asemănătoare momentului în care te întâlneşti cu un prieten drag pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme şi stai cu el la şuetă despre lucruri dragi şi familiare, reconfortante... Singurele texte pe care nu le ştiam din amintiri au fost ultimele, eseul despre lene publicat pe blogul ei şi ultimul text, "cuvânt înapoi".
Buuuuuuun. Ce mai pot să spun cu ocazia acestei lecturi? La început par nişte povestiri cuminţi, aproape banale - de pildă, despre sortarea gunoiului - şi care se transformă în absurdităţi ce stârnesc deopotrivă râsul şi plânsul. În altele, autoarea stă la taclale cu cititorul şi pare să îi ceară părerea, de pildă despre cum se scrie un roman... dar pe mine nu m-a păcălit, sâc, ştiu eu că autoarea doar se joacă (şi se joacă frumos!) cu mine, cu cititorul... "Diva, sau cum am scris un roman englezesc" este cel mai bun exemplu de distracţie a Luciei Verona cu mintea bietului cititor, pentru că se apucă să dea citate din alte cărţi ale ei şi, dacă n-aş fi citit şi cărţile acelea, aş fi rămas taaaaareee frustrată...
Concluzie: paranormală sau nu, lectura a fost plăcută, incitantă, spumoasă, amuzantă, crocantă pe margini, de multe ori în coadă de peşte şi provocatoare...
Aştept romanul englezesc promis.

Fetiţa cu chibrituri despre care Andersen nu spune tot

Am primit diploma de premiantă şi-s mândră tare... M-am uitat la ea, am pupat-o şi am admirat-o din toate unghiurile încât aproape că a devenit 3D.

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Mă onorează şi mă îndeamnă să citesc mai mult (cărţi, bloguri, mail-uri, reviste online) şi să mă joc în fiecare zi cu chibriturile la gura sobei mele. Desigur, există şi pericolul de incendiu, dar mă protejez şi zâmbesc (cineva mi-a sugerat că plasticul e bun pentru protecţie), uneori îmi permit să râd în hohote, uite-aşa, ca să nu mă enervez pe cei mulţi şi proşti care nu ştiu să glumească, pe cei frustraţi care nu ştiu să facă ce le place, pe cei răi care lovesc, deşi mamele lor le-au spus când erau mici că nu-i frumos, dar n-au ţinut minte sfatul.

Mulţumesc şi pentru seara minunată de februarie când am cunoscut şi am stat la şuetă cu oameni simpatici pe care nu i-am văzut în viaţa mea, dar care m-au pupat şi aplaudat din bunătatea inimii lor, cu care am băut vin şi am făcut poze într-un mod drăguţ şi virtual, eu fiind în pijamale de gală, cu pisica Miti (sau Mitzi sau Mitzura) încurcându-mi-se printre taste, luminându-mi pisicesc atmosfera de sărbătoare.

Şi pentru că m-am lungit cu vorba, vă mai mulţumesc o dată tuturor şi să ne vedem sănătoşi vineri, că vineri trebuie să ajung la lansare şi nu se face să-mi pun iarăşi pijamalele de gală, le-am mai purtat la gala trecută şi acum mă gândesc la o ţinută strălucitoare, probabil o fustă, ceva... Neapărat o să mă rujez. Deci mă veţi recunoaşte după zâmbet, fustă şi ruj (care e nou).

Impresii de la Marea Gala Online

Marţi, 17 februarie, de la 9 la 12 noaptea, am participat la Marea Gala Online - transmisiune live de pe blogul Luciei Verona, cu ocazia decernarii premiilor "Fără Canguri" pentru cele mai grozave bloguri si/sau bloggeri cunoscute de juriu.

Vă mărturisesc că a fost un juriu generos şi simpatic, deschis la şantaj şi dornic să fie mituit, aşa cum s-a şi întamplat, pentru că am furat şi eu din zbor două premii (vorbim mai încolo despre ele).

Cu această ocazie multumesc din inimă următorilor membrii ai juriului pe care îi cunosc şi îi respect şi pe care aseară, în vâltoarea evenimentelor i-am şi pupat (virtual): Aura Christi, Constantin Stan, Cornelia Maria Savu, Cristina Deutsch, Dan Mircea Cipariu, Denis Dinulescu, Emil Mladin, Lucia Verona, Mădălina Ionescu, Olga Delia Mateescu, Ştefania Coşovei. Membri corespondenţi ai juriului: Ioana Crăciunescu şi Rodica Iliesco (Paris), Traian T. Coşovei (Floreasca).

Acum, dacă am zis că a fost un juriu generos, nu exagerez. Au fost mai mulţi premianţi cu cununiţă şi ta-ra-ta-ta chiar la aceeaşi categorie, precum veţi vedea mai jos.

Categoria/ Blogul

Tata lor Arhi
Mama lor Simona Ionescu
We know shit! Moshe&Mordechai
Bloggeri sancţionaţiGabriela Savitsky şi Sibilla

(în semn de solidaritate cu colegele noastre)

Bloguri de dincolo George Orwell
Cel mai/cea mai diaspora Toţi cei nominalizaţi, cu condiţia să vină să-şi ia premiul.
Juriul îşi manifestă o preferinţă specială pentru SkyRain din Kiribati (Arad)

Premiul Miau (pentru cel mai bun blog pisicesc) Arsulici (Arad)
Premiul Andersen (Fetiţa cu chibrituri) Lumi / La gura sobei
Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) Elisa - grădina mea de vis
Cel mai cunoscut dintre bloggeri Mircea Badea
Cel mai gustos blog Adi Hădean , E-bucătăria
Cel mai bun blogger dintre politicieni Adrian Năstase
Cel mai bun politician dintre bloggeri Corina Creţu
Cel mai preşedinte dintre bloggeri Ion Iliescu
Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă Lilick , Maria Barbu , MileCărpenişan, Sătmăreanca
Cel mai bun cititor Cella, Lumi, Nea Costache
Cel mai bun blogger dintre scriitori Sebastian Corn
Cel mai bun scriitor dintre bloggeri Însemnările unui mizantrop , Moshe&Mordechai
Cel mai bun traducător dintre bloggeri Vlad Stroescu
Cel mai bun critic literar Daniel Cristea Enache , Mihai Iovănel
Premiul Oana Oana Stoica-Mujea
Blogul cu cel mai mult umor Pelicanul sau băbuţa , Groparu , JEG , Moshe&Mordechai , Turambar
Cel mai informat blogger Constantin Gheorghe , Lilick , Lily
Cel mai bun blogroll Isabellelorelai , Nenea Cosmos , White Noise
Cea mai ziaristă dintre blonde Blog de ziaristă blondă - Oana Dobre
Cel mai bun comentator politic Nenea Cosmos , Chinezu , Constantin Gheorghe
Cel mai bun blog al unui ziarist Victor Ciutacu - Vorbe grele , Roxana Iordache , Amar de zi (Vlad Petreanu)
Marele premiu - Pentru ca-mi place Moshe&Mordechai

Şi după ce i-am înşirat pe toţi, îi mai felicit o dată pe toţi premianţii, mă felicit şi pe mine, personal, pentru norocul ce a dat peste mine şi iau o binemeritată pauză de odihnă şi tratament la domiciliu, am ochii cărpiţi de somn. Revin, în curând, cu amănunte... gânduri nespuse şi impresii zguduitoare despre eveniment şi despre participanţii la maratonul de aseară...

P.S. Era să uit. Lansarea live a cărţii "Fără Canguri" va avea loc vineri, 20 februarie, ora 14.14 trecute fix, la Casa Scriitorilor (Calea Victoriei 115, Bucureşti), Sala Oglinzilor.
Pregătiţi-vă de aplauze, pupături, şampanie şi vorbe dulci...

Multe şi mărunte ce-mi trec prin cap...

Toţi avem nevoie de protecţie. Hrana cea de toate zilele are nenumărate E-uri, apele au nevoie de filtre, suntem înconjuraţi de radiaţii electromagnetice perturbatoare (televizoare, aparate electrocasnice, linii de înaltă tensiune, telefoane mobile), există poluare sonoră, stres şi /sau anxietate atunci când ajungi la locul de muncă sau umbli cu treabă (sau fără treabă) prin oraş şi, dacă v-aş întreba, sunt sigură că voi aţi putea aduce şi alte exemple.

Cum mă protejez eu de toate aceste influenţe negative?
- mănânc mai puţin şi pe cât posibil sănătos (exceptând de Crăciun şi de Paşte când fac oarece excese),
- îmi ţin telefonul în geantă şi când stau acasă evit să stau prea mult la televizor şi calculator,
- citesc romane, ascult muzică bună şi mă uit (seara) la filme de comedie,
- mă întâlnesc lunar cu prietenele mele, persoane cu care pot schimba o vorbă şi alături de care pot bea un pahar de vin, pot fi eu însămi,
- ies în oraş la concerte, teatre, filme, plimbări împreună cu iubitul meu, cel puţin o dată pe lună,
- îmi iau zile libere de la serviciu şi vacanţe dese,
- evit metroul la ore aglomerate, dacă pot,
- merg în parc împreună cu copiii mei,
- fac ceea ce îmi place acasă şi la serviciu sau încerc să-mi placă ceea ce fac,
- mă joc (cu copiii, cu iubitul meu, cu cuvintele),
- sunt optimistă şi încerc să gândesc mereu pozitiv,
- mănânc ciocolată, îngheţată şi prăjituri,
- cânt în baie şi la petreceri, dansez,
- trag un pui de somn de câte ori pot,
- fac reiki,
- mă străduiesc să trăiesc în prezent.

Buuuun. Le-am înşirat pe toate cele de mai sus, în primul rând ca să mi le aduc aminte şi să recidivez. În al doilea rând, pentru că, în ciuda tuturor celor zise şi făcute, mă mai apucă nervii, uneori prea vreau să le fac pe toate şi obosesc (şi îmi sare ţandăra). Sunt zile când dorm prea puţin şi sunt lipsită de energie şi irascibilă, alteori o iau razna hormonii şi sunt plină de bâzdâci.
Partea bună este că mă iert, mă accept aşa cum sunt şi mă iubesc.
Şi vă iubesc şi pe voi, cititorii mei virtuali!

P.S. Era să uit întrebarea ce vroiam musai să v-o pun. Voi cum vă protejaţi?

Sertarul cu poze

Am scotocit în sertarul cu poze şi iată ce am găsit.
Le postez mai mult pentru plăcerea mea.
Şi ca să-mi aduc aminte de munte.
Şi de vacanţă.



La cota 2000 -
...mai aproape de cer,
... mai frumoşi,
...mai plini de bucurie.



Februarie 2009.

Despre bloguri, cărţi şi suete...

De câte ori am chef sa scriu pe blogul asta, dau peste alte bloguri mai interesante, pe cărţi care ma ţin in priză, de prieteni care ma provoaca la şuete... Şi, bineînţeles, mai dau de iubitul meu care e flamând de toate câte mi se întâmplă şi ni se întâmplă... Aşa că las baltă scrisul ăsta, care nici măcar nu e important, ce dacă rămâne pe hârtie sau bagat într-un blog, mail, calculator...

Ma întreb: oare cum fac scriitorii să ţină pasul cu cititul, cu lumea dinlăuntru şi din afară şi în acelaşi timp să scrie? Când mai au timp de viaţa lor, cu neveste sau barbaţi, cu prunci, cu şmotrul de zi cu zi? Sau poate scriitorii nu fac şmotru... Ei trăiesc cu muze şi poezie, ei n-au copii, şefi, soacre, frigider care se strică, întreţinere, nu-l au pe vecinu' de la 2 care se plânge de vecina de la 4 care pisează în fiecare zi oase de pui pentru pisicile din faţa blocului... Sau, dacă au toate astea, probabil că nu le pasă.

Aşa că, ia să las baltă toate blogurile, cărţile (care nu-mi plac major, că de obicei eu sunt masochistă şi le rabd până la sfârşit), şuetele (nu şi pe cea cu iubitul meu, ştiu eu de ce!), barfele din muzeu şi din cartier, tentaţiile de orice fel, şmotrul, nu şi copiii (încă nu şi-au luat zborul şi trebuie să stau pe margine şi să-i arbitrez!) şi să-mi bag minţile în cap şi degetele la 220 (vorba vine!) şi să umplu blogul ăsta cu fluturi care îmi trec prin minte, cu poveşti care mă traversează pe înnoptate, cu impresii de călătorii (pe care, timidă cum sunt le scriu în secret pe hârtie, să le ştiu doar eu), să dau drumul la prostioare fără cenzură... şi păzea!

...Buuunn! V-a plăcut vrăjeala de până acum, nu? Şi mie... Mă reîntorc la citit... Mi-a fost recomandată o carte interesantă, cu ceva psihologie în ea...