joi, 1 ianuarie 2009

Previziuni pentru 2009

"The curiosity killed the cat." - zice un proverb şi sigur are dreptate. Să mă explic.
M-am gândit să încep anul cu bine, să fiu mai precaută în 2009, mai ales cu criza asta... şi am dat o căutare pe net cu titlul de mai sus. Ce am găsit: "Zece previziuni pentru 2009" de la Adevărul care mă atenţionează ca nu este un an bun pentru a-mi căuta casă, serviciu, maşini pe benzină (că nu-s de viitor), să mulţumesc lui Dumnezeu pentru agricultură şi să mă consolez cu Băsescu într-un viitor nou mandat, să pun bani de-o parte că se vor ieftini încălţămintea, hainele şi electrocasnicele şi, ceea ce e mai şi mai îngrijorător, că mă paşte un exces de alcool, pe fond de stres, din cauzele de mai sus, plus nesiguranţa locului de muncă sau/şi a salariului.
Buuuunn... M-am gândit că nu e dracul atât de negru şi m-am dus la chinezi să consult zodiacul şi am dat de previziunile pentru toate zodiile lor, conform cărora eu sunt Maimuţă. M-am înveselit foarte tare.
Cica toţi nativii din Maimuţă vor avea un an 2009 "deosebit de norocos", dar... pay attention... să nu mă încred prea tare în norocul ăsta (una caldă, una rece), pentru că va fi un start lent... Dar: voi fi recompensată, mi se vor recunoaşte meritele, voi avea viaţă socială activă (încă n-am început vizitele pe anul acesta, dar să stiţi că friptura e în cuptor, vă invit pe la mine)... Dacă aş fi singură (dar nu sunt) aş avea şansa să mă căsătoresc... Mă nedumereşte că nu spune nimicuţa de cei căsătoriţi... E cazul să-mi iau un amant??? Nu prea cred că voi avea timp... pentru că, spune mai departe chinezul, voi intra în organizaţii mari (???), voi avea funcţii de conducere... Aici mă bagă total în ceaţă... Ce să aleg??? Un partid, un ONG, să dezvolt un club de femei???? Aştept idei de la voi...
Şi ca tacâmul să fie complet, m-am uitat şi la zodia mea europeană, de Săgetătoare neînfricată şi m-am tuflit de tot. Ăştia mă deprimă: evenimente neaşteptate, veşti proaste, blocaje majore... dar, printre picături, îmi ridică moralul, creând oarece confuzie în mintea mea. Cum să meargă veştile proaste cu finalizarea proiectelor de mult începute? E adevărat, chestia cu veşti proaste este cu un rând mai jos, cu alineat şi de la capăt, dar nu prea e frumos ce scriu ei acolo...
M-au enervat cel mai tare când au scris, citez: "Nici în plan sentimental lucrurile nu stau mai bine." Cum adică, dom'ne? Arunci o frază, acolo, şi nu explici deloc. Adică nu stau mai bine, dar nici mai prost, am înteles eu. Şi cum eu stau bine, asta înseamnă că voi sta la fel de bine din punct de vedere sentimental în 2009 şi, din păcate, nu e loc de foarte bine, cum vrea toată lumea... În concluzie, nu-mi voi lua amant în 2009. Măi să fie! Ce pierdere iremediabilă! Ha!
Mă rog, să trecem mai departe... Important este că şi aici scrie negru pe alb că voi avea "satisfacţii legate de imaginea publică şi socială"... E clar, voi fi o persoană importantă în 2009!!! Şi încă nişte veşti bune, la final: "posibil eveniment major: căsătorie, copil, câştig loto"... E voie să îmi aleg??? Pentru că zodiacul ăsta mi-a dat şi nişte numere norocoase (7 numere, să nu vă uitaţi că sunt doar ale mele!) şi vreau să joc la 6 din 49 şi să dau lovitura... Ha!
Am uitat să vă spun atenţionarea zodiacului, la sfârşit: "Încercaţi să vă descurcaţi singuri în orice împrejurare şi să nu intraţi în conflict cu nimeni pentru a depăşi cu bine acest an." Vesel îndemn! De parcă aş genul care sare la bătaie!!!! Plus că e aiurea să mă descurc singură în orice împrejurare... Ce, am ajuns pe o insulă pustie??? Eu cred în comunicare şi nativul din săgetător e, de obicei, vorbăreţ, afectuos, cald... Tare se bat cap în cap previziunile astea!!!!
Mai bine le las baltă şi încep anul aşa cum ştiu eu... cu fripturi, cu un vin bun, cu cei dragi pe aproape, cu o carte bună alături, cu telefoane şi filme, cu proiecte de viitor şi gânduri frumoase pentru cei dragi şi iubiţi...
Şi cu salutări şi gânduri bune pentru toţi prietenii mei!

La multi ani!

2 comentarii:

Anonim spunea...

La multi ani cu toate gandurile bune pe care le am pentru tine Lumi, pentru copii si pentru Iulian!

Lumi spunea...

Multumesc, Jane! Asemenea iti urez şi eu, ţie şi tuturor celor dragi tie! La multi ani!