duminică, 11 ianuarie 2009

Povestea văcutei fermecate

A fost odată ca niciodată un om singur. Şi dacă nu avea nici un suflet pe lângă casa lui s-a gândit să-şi cumpere o viţică. Şi-a cumpărat o viţică albă şi frumoasă, de care avea grijă ca de ochii din cap şi care creştea într-o lună cât altele în zece.
Numai că omu' nu ştia că vaca aceea era o fată fermecată şi clopoţelul de la gâtul ei fusese vrăjit, că oricine îl purta, noaptea îşi lepăda pielea cea de animal şi se preschimba în om. Şi în fiecare noapte, vaca îşi lăsa pielea într-un ungher al grajdului şi, preschimbată în fată, trebăluia pe nesimţite prin casa şi în jurul casei, făcea mâncare şi ţeasea, aşa încât, toate începură să strălucească de curăţenie şi frumuseţe şi casa omului era de nerecunoscut.
Văzând omul ce belşug dete peste capul lui pe nepusă masă şi neştiind el de unde vine acela, se puse la pândă nopţile să vadă cine îi umblă prin casă fără ştirea lui. Dar iată că la miezul nopţii îl picni un somn straşnic de abia îşi mai putu ţine ochii deschişi. Se luptă cât se luptă el cu somnul, dar nu-l putu birui şi căzu lat. Măi, să fie! Îşi zise omul. Mare năzdrăvenie este pe aici! Aşa că acum dorea şi mai aprig să afle secretul şi se puse şi a doua noapte la pândă. Acum îşi luă apă rece la îndemână şi ţinu lumina aprinsă. Degeaba! Oricât se stropi cu apă rece de la izvor, oricând se fâţâi prin casă, pe la miezul nopţii, pică lat, cuprins de vraja somnului...
De dimineaţa, văzând că iarăşi s-a lăsat iarăşi păcălit, a căzut pe gânduri. Şi, ca să nu mai adoarmă şi a treia oară, s-a hotărât să postească toată ziua şi să bea doar apă de izvor. Asta a fost o treabă tare înţeleaptă pentru că, fără ştirea lui, mâncarea îi fusese amestecată cu prafuri de somn şi nemâncând, de-abia acum a putut să stea treaz. Şi nu trecu mult de miezul nopţii când prin casă se apriseră luminile şi o fetişcană se apucă să deretice peste tot, să facă mâncare şi să ţeasă un covor nemaivăzut de frumos. Şi omul nostru rămase cu ochii holbaţi de mirare şi, din ascunzătoarea în care era, nu mai îndrăzni să facă nici o mişcare. Pentru că fata, nu numai că era harnică şi pricepută la treburile casei, dar era şi peste măsură de frumoasă.
Următoarea zi, omul umblă capiu toată ziua nemaiputând să-şi ia gândul de la cele petrecute noaptea în casa lui şi, mai cu seamă, de la frumuseţea neasemuită a fetei ce robotea în casa lui. Şi atunci se hotărâ ca în noaptea următoare să stea iarăşi trează şi să-i vorbească fetei necunoscute. Zis şi făcut. Posti iarăşi, îşi găsi o ascunzătoare mai bună şi, a patra noapte, urmări iarăşi cu ochii holbaţi minunăţiile pe care le făcea fetişcana cea frumoasă şi harnică în casa lui.
Şi stătu aşa toată noaptea, fără să pună geană pe geană şi, către dimineaţă, când noaptea se îngâna cu ziua, se ieşi din ascunziş şi se arătă fetei spunându-i: "Cine eşti tu, frumoaso şi cum de faci treabă noaptea prin casa mea?" La vorbele acestea, fata tresări şi spuse: "Sunt fiică de crai, blestemată să trăiesc în piele de vacă şi doar clopoţelul ce îl port la gât mă poate ajuta să mă transform în fată, dar numai noaptea şi cu poruncă straşnică să slujesc pe acela în casa cui mă aflu."
Auzind acestea, omul se minună straşnic de norocul ce dase peste dânsul şi de dragul fetei şi fiindu-i milă de chinul ei, îi propuse ajutor, să se sfătuiască împreună cum să scape de pielea aceea de vacă şi să fie nevasta lui. Şi fata, văzând inima bună a omul acela, îi spuse că puteau purta pe rând pielea cea de vacă, o zi unul, o zi altul şi doar noaptea să fie împreună în toate treburile casei, ca bărbat cu nevasta lui. Şi aşa se făcu. O zi mergea crăiasa la păscut în piele de vacă, o zi bărbatul ei şi toate mergeau straşnic de bine la casa lor, în ciuda necazului din timpul zilei.
Dar iată că într-o zi trecu pe meleagurile lor însuşi împăratul şi se întâmplă ca trăsura împărătească să facă popas tocmai la casa omului acela, pe când el era în pielea cea de vacă. Şi împăratul ceru loc de odihnă în casa crăiesei fermecate şi, cum o văzu, se îndrăgosti nebuneşte de ea şi, fără să asculte protestele fetei, o luă în trăsură şi o duse la palat să o facă împărăteasă. Văzând copila că împăratul e nebun de cap şi nu ascultă de vorbele ei, îi făcu pe plac şi, mai de frică, mai de curiozitate, acceptă să meargă la palat şi să devină împărăteasă, dar cu o singură condiţie: să ia cu sine şi vaca ce-o avea pe lângă casă.
Bucuros nevoie mare că fata îl acceptă de bărbat, se învoi cu toate şi luă fata şi vaca şi fără vorbă multă puseră nunta la cale. Şi lumea se strânse buluc şi petrecu 7 zile şi 7 nopţi, dar în toate cele 7 zile vaca fetei mugii şi se zbătu în staul, iar noaptea, omul nostru plângea cu amar pentru nevasta pierdută şi casa lui.
Şi nu trecu mult de la nunta aceea şi împărăteasa începu să bată drumuri la staul în fiecare noapte şi petrecea în tihnă cu bărbatul ei adevărat şi stăteau la poveşti chibzuind cum să scape de împărat şi de pielea cea de vacă. Şi cum stăteau ei aşa, ca doi porumbei, într-o noapte, împăratul, simţind că nu-i nevasta alături, o căută peste tot şi dădu peste ea şi peste omul ei în staulul de vaci. Şi se mânie groaznic văzând împărăteasa că se coboară într-atâta încât să îl înşele cu un oarecare şi se hotărâ s-o piardă. Chemă slujitorii şi le porunci să-i lege pe cei doi şi să îi agaţe de cel mai înalt copac al împărăţiei.
Atunci împărăteasa, cu lacrimi în ochi, îl rugă, de dragul clipelor frumoase petrecute împreună să îi facă un ultim hatâr: ca împăratul însuşi să meargă în staul şi să îi aducă pielea cea de vacă Şi împăratul făcu aşa cum fuse rugat, dar, ajungând în staul şi punând mâna pe pielea cea de vacă, pe dată aceasta se lipi de trupul împăratului şi acesta se transformă, cât ai clipi din ochi, într-un bou măreţ care începu să mugească jalnic.
Aşa scăpară toţi de împăratul cel nechibzuit şi iute la mânie. Şi împărăteasa făcu o nunta mare, mare împreună cu omul ei şi petrecură ani în şir... şi poate ar mai petrece şi astăzi dacă n-ar fi murit.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa...
Şi-am încălecat pe-un fus, să trăiască cine-a spus...
Şi-am încălecat pe-o lingură scurtă, să trăiască cine-ascultă...

2 comentarii:

jane spunea...

uite, chestia cu "omul ei" mi-a placut tare;

i-o dau teodorei s-o citeasca, sa dezbata cu maria cum sta treaba cu iubirea asta (-:

Lumi spunea...

Sper sa-i placa Teodorei... Si să îmi spui si mie parerea ei...

În ultimul timp nu prea mi-a fost mintea la poveşti, dar, atâta m-a rugat Maria, încât i-am făcut pe plac.
Şi am inventat o poveste cu o văcuţă fermecată... Nu de alta, dar ea nu poate dormi fără vacă, broască şi căţel... toate de pluş.