sâmbătă, 13 decembrie 2008

Mario Vargas Llosa - Teatru

Am citit câteva cărţi de Llosa si cel mai tare mi-a placut "Mătuşa Giulia şi condeierul". Romanul ăsta l-aş reciti oricând cu un zambet de buze şi poate într-o zi voi povesti de ce mi-a plăcut aşa de tare... Şi aş vrea sa scriu cândva de ce nu (prea) mi-a plăcut "Oraşul şi câinii" sau ce m-a atras la "Elogiul mamei vitrege"...
Dar nu despre romanele lui Llosa vreau sa scriu acum, ci despre volumul de Teatru pe care l-am cumparat de la Gaudeamus, la sfarsit de noiembrie, 2008. Sunt trei piese ale scriitorului peruan: "Domnişoara din Tacna", "Kathie şi hipopotamul", "Chunga".
De ce mi-au plăcut? În primul rând sunt surprinzătoare. Planurile se întretaie, timpurile se suprapun, personajele se transformă şi-şi capătă altă personalitate sub ochii cititorului. Limbajul este direct, crud, pe alocuri. Se crează o atmosferă a unei epoci, a Limei anilor '50. Se vede ca au fost scrise cu plăcere.
Aceasta este confirmată şi de autor:
"Scrierea lor a fost o permanentă plăcere şi, în acelaşi timp, o lecţie de modestie şi de sinteză, căci, spre deosebire de romancier, care este atotputernic şi extrem de liber, autorul de teatru trebuie să-şi accepte condiţia de simplă piesă a unui mecanism în care actorii, regizorii, scenografii, la fel cu timpul şi mijloacele, joacă un rol principal în succesul sau eşecul spectacolului."
Acum, ce îi reproşez dramaturgului şi în acelaşi timp îmi place la scriitor? La începutul fiecărei piese, autorul introduce câte două-trei pagini de indicaţii scenice "Decoruri, costume" sau de explicaţii ale piesei care nu sunt neapărat necesare, dar ne conduc în laboratorul de creaţie al autorului, ne prezintă ideile lui despre teatru, despre subiectele alese în teatru.
Acum, despre piese... Sunt vii. Nu pot fi povestite. Nu au intrigă complexă, dar psihologia personajelor este complexă... Personajele sunt umane: ipocriţi, visători, abjecţi, trădaţi în dragoste, etc... Sunt personaje calde sau reci, care suferă şi ascund taine de demult. Sunt personaje care se automistifică şi trăiesc în trecut sau într-un prezent imaginar.
Dar mai bine citiţi-le... Pot sa va împrumut cartea, dacă vreţi...

4 comentarii:

Dorian spunea...

Dar ce parere ai de Povestasul, mie mi-a placut mai mult decat conversatie la catedrala sau razboiul sfarsitului lumii.
Elogiu mamei vitrege aproape deloc

Lumi spunea...

Aici m-ai incuiat. Nu am citit Povestasul si nici Conversatie la catedrala.
Si pentru ca m-ai facut curioasa, o sa le citesc si iti raspund dupa.

In privinta celei de-a treia, ma tot chinui sa imi amintesc daca am citit-o sau nu... si, daca am citit-o, oare mi-a placut?
Cred ca am inceput-o si nu am avut rabdare sa o termin...

P.S. Intrebare: de ce ti-a placut Povestasul? De ce nu Elogiu mamei vitrege?

Dorian spunea...

Cand am citit Elogiu mamei vitrege chiar m-am gandit sa-mi fac o parere, precis cineva, candva, va dori sa stie de ce pun aceasta carte la coada celor scrise de M V Llosa. Intre timp am uitat, sau poate ca nu-mi plac mie romanele erotice de dragul erotismului.
Povestasul e altceva, e folclor, legenta si mitologie amerindiana, plus ca e scris ca un poem

Jane O. spunea...

si mie imi plac miturile, folclorul si erotismul bine temperat