Uneori, seara, îmi vine s-o iau pe coclauri... nu neapărat în sens propriu. Cu cât sunt mai obosită, cu atât mai tare n-aş dormi. În atâţia ani n-am rezolvat problema somnului. Cum oare aş putea s-o rezolv tocmai acum?
Cred c-am ajuns la vârsta critică. Mă văd "mai puţin" din toate. Am o problemă sau două de sănătate. Fac versuri mai rar. Dau sfaturi. Mă controlez mai bine si poate mult prea des. Mă vopsesc (în mai multe culori). Am orgasme. Imi place sa ascult tot timpul muzică şi fredonez.
Aş lăsa baltă serviciul dacă mi-aş găsi un hobby din care să pot trăi cum vreau eu. Incă nu m-am plictisit de cei din jur, de poveştile lor, de poveşti... Cel mai tare ar fi să mă joc tot timpul (la serviciu).
Uneori mi se face dor de câte o carte, de un film, de un prieten sau de o amintire. Cel mai des îmi este dor de mine... Îmi place mult de tot ciocolata. Şi vinul... în compania cuiva, desigur: a unor prieteni, a iubitului meu. Dar pot să îmi fac de cap şi singură - n-am inhibiţii, prejudecăţi d-astea.
Mă simt liberă şi încătuşată în acelaşi timp. Probabil că nu-s liberă deloc: dar ce contează! Senzaţia libertăţii e minunată! Mi-ar plăcea ca libertatea să fie o boală şi să se molipsească toţi de ea.
Am puţine idei fixe (în comparaţie cu alţii, zic eu!) Libertatea e una. A da sfaturi este altă hibă a mea, destul de veche. Chiar îmi place să dau sfaturi. Realmente nu pot să-mi ţin gura. Vorbesc cu (aproape) oricine. Sâcâi lumea. (Mai ales când sunt în toane bune.) Sunt o pacoste! Nici vârsta nu m-a calmat în privinţa asta.
Mai am şi alte păcate. Dar să le lăsăm pe altă dată. Când voi mai dori să-mi pun cenuşă în cap...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu