joi, 17 decembrie 2009

Cam asta-i starea mea de spirit

Nunta

Lătrau caii, lătrau caii
când veneau a-hei, a-hai,
când capul cel retezat
îmi cădea neîncoronat.
Mă mănâncă raiu-i lins
soarele cu şapte zimţi,
iar eu strig şi nu se-aude
mările, din nou, sunt ude,
iară ţărmurile,
ca şi depărtările,
ca şi depărtările.

Vino, tu, cu tandre roţi
să mă tai bucăţi, bucăţi,
şi înhamă-ţi la cvadrigă
trei regine şi un rigă.
Vino repede de tot
nici să mor nu ştiu să pot
duce-mă şi dulce-mă
naşte-mă şi moare-mă.
Sufăr de natura toată
vino, calcă-mă cu-o roată
şi zdrobeşte-mă,
adormeşte-mă.
(Versuri: Nichita Stănescu, Muzica: Augustin Frăţilă)

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Gaudeamus - 25-29 noiembrie 2009

Am ajuns şi anul acesta la Gaudeamus. De data aceasta, ca invitată a Salonului de carte pentru copii "Ion Creangă", Pavilionul Central Romexpo, unde am ţinut un atelier literar pentru copii în ziua a doua a târgului. Locaţia mi s-a părut inedită, copiii - elevi de clasa a IV-a ai Şcolii nr. 88, Bucureşti - au participat cu entuziasm alături de doamna lor învăţătoare, gazda - doamna Ligia Necula de la Radio România Cultural - a fost fermecătoare şi darnică, iar eu m-am simţit ca într-un carusel vesel. Aştept cu nerăbdare fotografiile şi înregistrările de la faţa locului, din care o să postez câteva pe blog, cât de curând.

Cu ocazia aceasta, am dat o raită prin târg şi am scanat câteva standuri de cărţi într-un timp record de o oră (şi ceva mărunţiş) - tortura curată pentru o persoană ca mine, ahtiată după cărţi. Practic, nu am vazut nici jumătate din târg, am cheltuit un sfert din suma pe care mi-aş fi dorit-o şi am luat 5 cărţi - una mie, una soţului, una băiatului, una fetiţei şi una surorii mele.
Probabil că o să le citesc pe toate, deşi doar două sunt într-adevăr pe placul meu şi mi-au stârnit curiozitatea: "Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul", de Herta Muller şi "Amintiri şi poveşti mai deocheate", de Neagu Djuvara.

Pe aceasta din urmă deja am digerat-o - este o cărţulie de vreo sută de file cu şi despre diverse neamuri de boieri români, cu întâmplările picante şi înduioşătoare ale autorului sau ale celor cunoscuţi de autor, care-şi zice şi Moş Neagu.
Dar cărţile cumpărate în târg trebuie să mai aştepte, pentru că am alte cărţi la îndemână. Am primit de ziua mea două volume foarte interesante şi pentru ele trebuie să-i mulţumesc din tot sufletul draguţei de Jane, care a ajuns să mă cunoască atât de bine.
Iată cărţile: "Cititorul", de Bernhard Schlink şi "Adevărata viaţă de gheişă", de Mineko Iwasaki.

Pe prima am citit-o dintr-o suflare - a fost ca o călătorie pe muche de cuţit şi am trecut, în paginile ei, de la surâs la zâmbet şi apoi la plâns. Încă mă mai gândesc dacă voi putea viziona filmul.

Pe cealaltă, abia am început-o, dar îmi pare că am deschis porţile unei lumi fascinante, magice şi totuşi ancorată în realitate. Din ce am citit până acum, cartea aceasta este diferită de "Memoriile unei gheişe" care, prin comparaţie, pare comercială. Mineko Iwasaki scrie într-un ritm alert, cu sinceritate, o confesiune despre profesiunea de gheişă, despre greutăţile, bucuriile şi munca celor care vor să încânte cu talentul lor artistic lumea.

marți, 17 noiembrie 2009

Ce am mai făcut de când nu ne-am mai văzut?

Am renunţat în proporţie de 90% la carne şi zahăr.
Am slabit 5 kg.
Am recitit Alecsandri.
M-am băgat (până la genunchi) în poveştile mele de serviciu.
Am fost la un concert Iris.
M-am reconectat, progresiv şi temeinic, la temele copiilor mei.
Am vorbit (cam mult) la telefon.
M-am tuns, dar nu prea tare.
Am serbat-o pe Mihaela, care, spre deosebire de mine, e sfântă în calendar.
Am fost la dentist (şi încă mai merg!).
Şi am luat bilete la teatru.



Asta-i tot ce mi-aduc aminte.

marți, 22 septembrie 2009

Amintiri din vacanţa de vară - Jurnal

Dacă vă plac jurnalele de călătorie, aici găsiţi "De la Dunăre la Haţeg" - varianta scrisă a Amintirilor din vacanţa de vară. Cu alte cuvinte, mă puteţi citi pe LiterNet.ro, la secţiunea Atelier LiterNet.


Lectură plăcută!

vineri, 18 septembrie 2009

18

Am ajuns, din nou, la vârsta majoratului. Nu este o cifra rotunda, dar e o cifra importantă. Acum 18 ani, pe 18 septembrie am spus DA. N-am semnat contracte prenupţiale, nu am facut nunta cu fast şi tam-tam, dar viaţa noastră împreună a început frumos. Ne-am căsătorit fără calcule prea multe, fără casă-mobilă-maşină-zestre.
De fapt, nici nu cred ca ne cunoşteam prea bine, în ciuda amorului gustat pe furiş (sau poate datorită lui!). Şi ca să fiu sinceră până la capăt, acum, după aproape 20 de ani de când ne cunoaştem, 2 copii şi mai multe case în care am stat - pe rând - ba cu chirie, ba ale părinţilor şi mult mai târziu ale noastre, constat că mai sunt mistere de dezlegat între noi - şi pe verticală, şi pe orizontală. Surprinzător, nu?
Îmi place clipa prezentă. Îmi place să stăm de vorbă, să facem lucruri împreună, să experimentăm, să fim împreună. Şi cu asta cred că am spus totul.

...Şi să nu uit. De aniversarea celor 18 ani am primit o carte minunată: "Poveşti de dragoste la prima vedere". Şi un spot de lumină pentru a le citi noaptea.
Multumesc, iubitule! La multi ani!

luni, 31 august 2009

Amintiri din vacanţa de vară

Acum, când amintirile s-au aşezat, mă gândesc din ce în ce mai mult ca data viitoare când voi pleca în vacanţă să uit să mă mai întorc... Să rămân într-un orăşel liniştit la Dunăre sau într-un sat de munte cu râuşor şi copaci foşnitori şi... văd eu ce fac mai departe...
Si ca să nu spuneţi că exagerez, să lasăm imaginile să vorbească:

Vedere la Dunăre, pensiunea Septembrie, lângă Orşova

Un colţ de rai: Golful Mraconia

Decebalus Rex (40 m/25 m) - vedere de pe pod

Apus de soare, lenevie curată

Plimbare cu barca (aruncăm un ochi peste graniţă!)

Peştera Ponicova, la intrare

Orşova, Parcul Natural Porţile de Fier

Într-o curte bănăţeană (Glimboca, lângă Oţelul Roşu)

Tragem cu ochiul la iepuraşi

Copil fericit la cort

Şuete, frigărui, pisici şi bere

Tort de mere făcut de Simona din Glimboca

Glimboca by night

Vedere de la pensiunea Iancu, Sălaşu de Sus,Haţeg

Vestigii ale unei vechi cetăţi din Sălaşu de Sus, sec. 15-17

Popas la râu, lăsăm bicicletele să răsufle...

Nucşoara sau mai aproape de Retezat cu un pas

Râu Alb - pe aici ne-ar fi plăcut să construim

Şi copila mea a ştiut să spele ugerul Brânduşei

Ne luăm "La revedere!" de la Sălaşu de Sus

În gară la Subcetate

duminică, 26 iulie 2009

Provocare

Ridicând mănuşa aruncată de Laura în Viaţa prin balonul roz, încerc şi eu să răspund cu mult curaj următoarelor (trei) întrebări de mai jos:

1. "Daca ar fi sa mai aveti doar un an de trait, din clipa asta, ce ati face in acest an? Cum l-ati petrece?"
Răspuns: Aş călători, aş petrece mai mult timp cu cei dragi, mi-aş vizita prietenii, m-aş relaxa cu muzică bună, teatru, cărţi.
Şi aş renunţa pe loc la serviciu, la calculator şi la televizor. (ha!)

2. "Care este cea mai mare frica a voastra, in acest moment?"
Răspuns: Acum şi întotdeauna mi-a fost frică de necunoscut, de schimbare.
De aceea, periodic îmi schimb casa, serviciul, destinaţia vacanţelor şi îmi fac prieteni noi. În ultimii 7 ani am fost destul de stabila, dar am, de la o vreme, un neastâmpăr...

3. "Care este visul pe care il aveti acum, in acest moment?"
Răspuns: Să trăiesc sănătos.
Aici ar fi nevoie de nişte explicaţii, dar le amân pentru altă dată.

Ei, bine, vă arunc şi eu mănuşa acum şi vă provoc să răspundeţi la întrebările de mai sus.