Luni si vineri am drumul catre scoala asigurat. Soferul care distribuie painea la magazinul din sat ma duce, dupa cateva opriri si ocoluri, fix pana la scoala din Ponor. E un drum de vreo 15 minute pe care masina de paine il face in vreo juma de ora. Dar nu-i bai! Stau in masina, la caldura si ascult (la volum ridicat!) muzica populara, muzica de nunta si de pahar - adica manele, la greu. Cred ca soferul asta are o pasiune pentru muzica, dar in rest e om linistit, serios si n-a lipsit niciodata. Doar ca o sa invat toate CD-urile alea pe derost si imi schimb orientarea. Trec de la rock si folk la manele, ha!
Marti e ziua mea norocoasa. Ma ia o colega de pe traseu si ma lasa aproape. Ajung de dimineata la o scoala prapadita-rau. Are geamuri sparte, usi rupte, tavanul gaurit in cancelarie si, in plus, n-are curent electric pentru ca e ceva stricat la sigurante. O singura clasa are soba in functiune si ma bucur din suflet ca da caldura. Si cand ajung dimineata pe la 8, vreo jumatate de ora inca mai e intuneric. Dar ma asteapta 4 copii de clasa a IV-a si o fetita de a II-a - inimosi, receptivi si foarte vorbareti. Asa ca martea trecuta am profitat de avantul si de energia lor matinala si am repetat cu ei colinde in engleza si romana. Ne-am distrat strasnic!
Miercuri, ca de obicei, este ziua mea imprevizibila. Stiu cu ce ajung la scoala (cu microbuzul scolar), dar nu stiu cum si cand o sa ma intorc. Am doua ore, dis de dimineata, la o scoala sus, pe munte, cam la 10 km de sosea. Vreo 8 km sunt asfaltati... pentru restul drumului abia in toamna asta s-au inceput lucrarile. Cu toate astea ma duc la Serel cu mare bucurie, pentru ca am niste elevi afectuosi si isteti, care imi fac in fiecare saptamana felicitari cu flori/ inimioare si toate incep cu "draga doamna profesoara". Asa ca imi iau inima-n dinti si plec la drum, cu voiosie. Si in ultimul timp am avut noroc: ba o sarbatoare - si atunci oamenii se urca in masini si merg la targ, ba un camion, ba o dubita cu marfa. Miercurea asta am avut bafta sa urc pentru prima oara intr-un buldo-escavator cu muzica la radio si cu un geam spart. A fost inedit si ii raman pe veci recunoscatoare soferului ca nu m-a lasat sa merg restul de 7 km pe jos si ca am ajuns la timp, la urmatoarele ore.
Joi am vazut prima zapada din anul acesta (scolar). Eram la prima ora, in clasa, la scoala din Uric. Copiii aveau de lucru, eu ma plimbam printre banci si... pur si simplu s-a luminat clasa: "Ninge! Ninge!" Prima reactie a copiilor a fost sa iasa afara, cu capul gol, sa miroasa, sa simta zapada... Copilul din mine a tresarit de bucurie, adultul a stat pe loc si a vrut sa-si vada de treaba. "Unde-s zapezile de alta data?" La Uric ajung cu microbuzul scolar, apoi cu aceeasi colega (de marti) care ma ia de pe traseu. ...Si ultima bucata "perpedes", in urcus, pe munte, ca in drumetie (imi pare un kilometru, la deal si o jumatate de km, la vale).
Vineri, din nou, Ponor si apoi mai sus, pe munte Ohaba-Ponor, satul de unde se ajunge la cele mai frumoase pesteri (zic cei de pe aici!). Sper ca le voi vizita si eu in primavara viitoare, probabil prin aprilie, in saptamana diversitatii, cand urmeaza sa facem la scoala si altceva decat lectii si anume muzica, poezie, teatru, drumetie... Deocamdata ajung la Ohaba pe jos, vreo 2 km. Trec pe langa o biserica frumoasa, pe langa (foste) lanuri de porumb unde acum mai pasc niste vaci si peste un rau de munte. Uneori mai dau telefoane de pe drum, pentru ca la scoala asta nu am semnal sau am semnal slab si trebuie sa stau intr-un picior pe un deal sa-l caut. Dar copiii ma asteapta cu voiosie, joaca tintar, nu te supara frate si un joc cu fuga prin labirint pe un calculator vechi sau, daca e frumos, fotbal, in curtea scolii. In cazul asta abia ii aduc in clasa. Si uite asa se termina saptamana.
P.S. In fiecare zi am cate doua scoli (la doua sate). Saptamana asta am vorbit despre o parte din ele. Va urma...
P.P.S. Daca Mos Craciun imi aduce un aparat foto, pun si niste imagini cu drumurile/ satele/ scolile prin care trec.
7 comentarii:
Draga mea. Stiu ca nu ti-e usor dar nu a fost rand citit in care sa nu gandesc: ce frumos! ce frumos!ce frumos! si sa nu-mi doresc sa fiu acolo! acolo! acolo! La final m-am vazut pe mine la scoala la care ajung in 10 minute si luni, si marti, si... si am (re)vazut si problemele (atat de triste) cu care se confrunta elevii de aici. sigur, avem autobuz,lumina,caldura... dar,doamne, cate am pierdut! te imbratisez cu drag, profa!;)
Draga Eta, am scris despre drumurile mele ca sa impart cu voi bucuria acelor zile imprevizibile si, totusi, frumoase. Anul trecut am avut aceleasi scoli si mai putina experienta. A fost greu... la inceput. Acum cunosc oamenii, locurile, elevii si drumurile imi sunt la fel de familiare pe cat iti este tie drumul pana la scoala. Faptul ca merg in atatea sate este si un castig - vad lumea, merg mult in aer liber si nu ma plictisesc.
In ceea ce priveste elevii, desi sunt multi copii saraci, care invata in scoli mici, fara prea multe utilitati, ei sunt isteti, plini de energie si foarte afectuosi.
Iti multumesc ca esti alaturi de mine. Si eu te imbratisez si iti doresc multa rabdare si putere de munca pentru a-i ajuta pe elevii tai. Citindu-ti blogul, sunt sigura ca te descurci foarte bine.
La prima privire, am zice ca e greu sa umbli atat, sa predai in conditii grele si ca ar fi mai usor sa mergi la o scoala de oras incalzita, vis-a vis de blocul unde ai locui, cu copii "din familii bune". Si totusi, poate ca calea ce mai grea e pe termen lung cea mai usoara. E mai greu sa stai in rutina orasului, sa te intelegi cu niste copii a caror modele si valori sunt foarte pestrite si e mai placut sa ai diversitatea drumurilor, locurilor, oamenilor cu care vorbesti si placerea de a fi intampinata cu voiosie de copiii care vad ce efort faci ca sa vii pana la ei!
o sa-i scriu si eu mosului sa-l rog sa-ti aduca un aparta foto.
Mosul are nevoie de adresa, altfel nu se poate. Crede-ma pe cuvant, am experienta
Foarte frumos povestesti, Lumi.
Abia astept sa primesti aparatul, cuminte si cu lectiile facute vad ca esti :).
@fele apa fele viz (ce inseamna pseudonimul, daca nu te superi?)
Ai intuit foarte bine totul. Multumesc pentru gandurile bune.
@simf
Ai pile la Mosu'? Hmmm... Nu mi-ar strica o vorba buna. Anul asta am fost relativ cuminte. :)
@DoDu
Ai dreptate. O sa-i trimit o scrisoare curand. Mai greu imi este s-o compun. Scriu incet, sterg mult...
@Lorena
Adevarul este ca am ramas in urma cu planurile de lectie pentru scoala. Dar vorbesc mult si se compenseaza. Multumesc de incurajari si vorbe frumoase.
P.S. Si daca nu-mi aduce aparatul, e buna si o carte!
Trimiteți un comentariu