Despre o cuşcă nouă, nişte crackers şi povestea eclipsei de lună

În ultimul timp a tot plouat, în special seara. Totusi, coincidenţă sau nu, ieri a fost prima seară senină şi am stat mai mult pe afară. Pe la 7 p.m. ne-am apucat să-i facem o cuşca lui Colţ - Iulian fiind meşterul, iar eu mâna dreaptă a lui. (A ieşit grozav, zicem noi - vezi, poza, mai jos.).

 

Apoi am meşterit împreună la nişte crackers tradiţionali (aflaţi mai multe, în curând, pe blogul lui - turtiţa fermecată). Şi, în final, după o zi plină, am ieşit iar la aer curat (am strâns puţin prin curte!) şi am văzut cea mai lungă şi mai frumoasă eclipsă de lună din viaţa mea. 

Am în minte imaginea înstelată a cerului, avioanele sclipind din loc în loc şi în centru - luna, umbrită de voalul pământului. Am stat ceva timp cu ochii pe cer privind stelele, luna, fulgerele ce scăpărau pe cer şi m-am simţit o mică parte din univers - spectator şi deopotrivă actor pe scena lumii. Nu ştiu cât timp a ţinut eclipsa, dar mi s-a părut că timpul se dilată şi ne vrăjeşte. Luna era mireasa, în noaptea nunţii, când ruşinată îşi dezvăluie, treptat, chipul strălucitor. A fost o minunată poveste de vară. Şi, bineînteles, n-am avut nici un aparat de fotografiat la îndemână. Aşa că totul a rămas înlăuntru şi nimic înafară.

P.S. Ieri am ascultat la Radio România Actualităţi o inspirată piesă de teatru despre sfârşitul lui Mihai Eminescu. S-au împlinit nişte ani de la moartea sa şi se cade să ne aducem aminte versurile lui: "Şi privind în luna plină / La văpaia de pe lacuri, / Anii tăi se par ca clipe / Clipe dulci se par ca veacuri"