Rămas bun, Augustin Frăţilă!

În podul palmelor tale

caut linia vieţilor lungi, pe când

tu, disperare cuminte, te duci

frumos şi te culci

A viselor putredă scară

sunt prea bătrân s-o cobor

rămân cuib înalt, rămân hrană

vreunui vultur rătăcitor

Ori, poate aburul moale

al anilor ce urca-n eter

Iţi va prinde pe brate petale

Vei fi prima floare din cer

E bezna ca-n rugaciunea

unei inimi vechi si pustii
lumânari cu neagra lumina aprind
mortii, mortilor vii

Mi-e somn de mai mult de o viaţă
de nopti eterne şi reci
patinez prin visele tale de
gheaţă, spre iernile vieţii de veci.


În juru-mi tu eşti lumina
zilei care nu ma va mai trezi
fi-vei soarele, fi-vei luna, pe
pamântul care voi fi.


Voi trece prin ceruri
cimitir plutitor - arca iubirilor care nu mor
pentru-o lume-n viitor
Ca un somn uşor...


Vom renaşte in zbor
din durere si dor. 
(Balada vieţii de veci, de Augustin Frăţilă - text preluat din Ziarul de duminică din 31.07.2009)