Locuri de suflet

Cu puţin timp înainte de începutul vacanţei de vară am primit vizita celor două perechi de bunici. Au stat o săptămână la noi, ne-au făcut o poartă de lemn, multă mâncare, s-au împrietenit cu oamenii şi cu locurile de pe aici şi apoi au plecat la Bucureşti. Şi i-au luat şi pe nepoţi cu ei. 

Şi fiind noi singuri şi făr' de obligaţii ne-am apucat să facem ce ne trece prin cap: pâine de casă, crackers, prăjituri cu cireşe, gem de dude (până acum vreo 15 borcane), grădinărit şi curăţenie prin curte, precum şi minunate călătorii la oraşe (Timişoara, Deva) şi în sate frumoase (Stanciova, Salasu de Sus), cu oameni primitori, buni şi frumoşi.

Trebuie, aşadar, să mărturisesc că am întrebuinţat cu folos timpul petrecut fără copii. M-am îndrăgostit de oraşul Timişoara şi, în mare măsură, de locuitorii ei. Aş putea spune că a fost "dragoste la prima vedere". Am avut şi călăuze bune: Cezar (din Bucureşti!) - în dimineaţa primei zile, iar timişorenii Lucian şi Gabi pe seară, respectiv Nina şi Dumitru - pentru după-amiaza zilei a doua, cand am prins autocarul spre casă la milimetru, graţie îndemânării (şi bunăvoinţei!) şoferului. 

Sâmbătă, 18 iunie, am participat o zi întreagă la Târgul Mâinilor Dibace, prima ediţie, unde m-am simţit într-o grup de prieteni - fie expozanţi, fie vizitatori; pe seară, alături de gazdele noastre timişorene Gabi şi Lucian, am mers la ultimul concertul al Festivalului de muzică veche, apoi la un concert rock susţinut de Adi Barar Band şi la spectacolul cu foc a trupei Shadows, evenimente din cadrul Festivalului Bega Bulevard. A fost o noapte magică, urmată de o după-amiază minunată petrecută a doua zi la Stanciova, într-o mare familie (peste 20 de adulţi vizitatori, în jur de 10 copii, unii ţinuţi în braţe!) a celor îndemânatici, iubitori ai naturii, ai vieţii la ţară. 

Cred că am intrat într-o etapă nouă a vieţii mele. 

Despre o cuşcă nouă, nişte crackers şi povestea eclipsei de lună

În ultimul timp a tot plouat, în special seara. Totusi, coincidenţă sau nu, ieri a fost prima seară senină şi am stat mai mult pe afară. Pe la 7 p.m. ne-am apucat să-i facem o cuşca lui Colţ - Iulian fiind meşterul, iar eu mâna dreaptă a lui. (A ieşit grozav, zicem noi - vezi, poza, mai jos.).

 

Apoi am meşterit împreună la nişte crackers tradiţionali (aflaţi mai multe, în curând, pe blogul lui - turtiţa fermecată). Şi, în final, după o zi plină, am ieşit iar la aer curat (am strâns puţin prin curte!) şi am văzut cea mai lungă şi mai frumoasă eclipsă de lună din viaţa mea. 

Am în minte imaginea înstelată a cerului, avioanele sclipind din loc în loc şi în centru - luna, umbrită de voalul pământului. Am stat ceva timp cu ochii pe cer privind stelele, luna, fulgerele ce scăpărau pe cer şi m-am simţit o mică parte din univers - spectator şi deopotrivă actor pe scena lumii. Nu ştiu cât timp a ţinut eclipsa, dar mi s-a părut că timpul se dilată şi ne vrăjeşte. Luna era mireasa, în noaptea nunţii, când ruşinată îşi dezvăluie, treptat, chipul strălucitor. A fost o minunată poveste de vară. Şi, bineînteles, n-am avut nici un aparat de fotografiat la îndemână. Aşa că totul a rămas înlăuntru şi nimic înafară.

P.S. Ieri am ascultat la Radio România Actualităţi o inspirată piesă de teatru despre sfârşitul lui Mihai Eminescu. S-au împlinit nişte ani de la moartea sa şi se cade să ne aducem aminte versurile lui: "Şi privind în luna plină / La văpaia de pe lacuri, / Anii tăi se par ca clipe / Clipe dulci se par ca veacuri" 

Tzutzu

De vreo doua-trei saptamnani am adoptat o catelusa alba, cu pete negre, de vreo 3 luni. S-a strecurat pe sub gard, cu frica si a dat din codita. Am apucat sa-i dau o data de mancare si n-a mai plecat.

S-a imprietenit cu Coltz si se joaca impreuna, se harjonesc, se cearta, isi tin companie zi si noapte. Cand ma vede, incepe sa sara sa-i dau de mancare, se tine scai de mine prin toata curtea si asteapta, nerabdatoare, sa o bag in seama. 

La inceput, am crezut ca e baiat si am strigat-o Tzutzu. Ca rimeaza cu Cutzu. Si ca n-aveam inspiratie si chef de un alt caine. Credeam ca o sa stea putin si o sa plece acasa la ea. Acum, la ora mesei, o strig prin curte si apare dintre ierburile inalte, fluturandu-si urechile negre si urca repede scarile casei. 

In concluzie, avem o pisica de 4 ani (Mitzi), un caine de vreo 8 luni (Coltz) si o catea de vreo 3-4 luni (Tzutzu). Plus doi copii. La un moment dat, cand se va umple curtea, voi putea sa scriu si eu o carte gen "Familia mea si alte animale", dar mai este pana atunci.