Primita de la Gargarita, cu titlul de mai sus. De menţionat ca o să scriu ce-mi vine în minte acum. Poate peste o săptămână, voi răspunde altfel.
1. Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă? Din ce carte ai mai multe exemplare?
Revista Manuscriptum, editata de MNLR.
Nichita Stănescu.
Şi alţii.
2. De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezat(ă) în secret?
În copilărie am fost amorezată de Ivan Turbincă. În adolescenţă, de Lorelei, din romanul cu acelaşi nume, de Ionel Teodoreanu. Şi în zilele noastre, de mai mulţi... Le-am pierdut numărul. Pot exemplifica doar cu don Jaime Astarloa, din Maestrul de scrimă, de Arturo Perez-Reverte. (Explicaţia, altă dată!)
3. Ce carte ai citit cel mai des?
Am recitit de multe ori cărţile doamnei Rodica Ojoc-Braşoveanu. Şi nu sunt prima care spun că o ador pe Melania, pe motanul Mirciulică şi chiar şi pe maiorul Cristescu, hi, hi...
4. Care era cartea ta preferată la 10 ani?
Poveştile lui Creangă.
5. Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Am uitat.
6. Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
În căutarea oii fantastice, de Haruki Murakami.
Igiena asasinului, de Amelie Nothomb.
Inca nu m-am hotărât între astea două sau altele care nu-mi vin în minte acum.
7. Cine crezi cã ar trebui sã câştige premiul Nobel pentru literaturã?
Ar putea lua Nobelul un român, aşa, ca variaţie.
8. Ce carte ţi-ar plăcea sa vezi ecranizată?
Regina de gheaţă, de Alice Hoffman. (Dar e posibil să fi fost deja ecranizată!)
9. Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte sau un personaj literar.
Aici m-am blocat. Poate că o carte mi-a aprins minţile şi am rămas cu ea în cap ceva timp. Poate că am visat-o, dar nu îmi mai aduc aminte.
10. Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?
Cele mai dificile cărţi au fost acelea care nu mi-au plăcut, pe care le-am lăsat neterminate.
Şi pe care le-am uitat.
11. Preferi autorii francezi sau ruşi?
Da. Şi spanioli. Şi români. Şi alţii.
12. Shakespeare, Milton, sau Chaucer ?
Shakespeare, Chaucer... L-am uitat pe Milton, deci nu îl prefer.
13. Ce te deranjează cel mai mult în timpul lecturii?
Că mi se face foame. Şi mă strigă copiii să mă joc cu ei.
Că sună telefonul. Şi că mai trebuie să dorm.
Că e prea aglomerat dimineaţa, în metrou, ca să pot citi relaxată. Şi ăştia pun nişte frâne, aoleu!
14. Care e romanul tău favorit ?
De obicei, ultimul citit. Ieri am terminat "Dublu limbaj” de William Golding, apărută la Cotidianul.
15. Joci ceva?
Sigur. Cărţi, hi, hi...
16. Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie ?
Mi-aş lua un laptop cu hard-ul plin de cărţi.
17. Şi… acum ce citeşti ?
Călătorul de serviciu, de Radu-Ilarion Munteanu.
Mâine în bătălie să te gândeşti la mine, de Javier Marias.
Sinucigaşul, de Alexandru Ioan (poezii).
Astea trei şi mai am câteva în aşteptare.
P.S. Mi-am luat permisiunea să scurtez acest chestionar lung şi cam sâcâitor. Păcat că nu mi-a venit ideea din prima, ieşeau doar zece întrebări şi poate tot atâtea răspunsuri.
2 comentarii:
Unde e comentariul meu?:) Cine mi-a furat comentariul? :) Publicat, dispărut...
So, spuneam că nu e prima oară când te aud vorbind "de bine" despre Regina de gheaţă. O am în bibliotecă dar nu m-am grăbit spre ea. Dar acum chiar m-ai făcut curioasă.
P.S. Dacă apare acelaşi comentariu tâmpiţel de două ori, vă rog să mă scuzaţi. Tehnica asta...:)
Aha... Stiam eu ca (iar) provoc pe cineva... Deja "Regina de gheata" este cartea-fantoma care le bantuie pe toate prietenele mele...
Lectura placuta!
P.S. De data asta a mers tehnica!
Trimiteți un comentariu