Despre secrete

Am furat această leapşă de la Jane pentru că am chef să dezbat puţin subiectul.
Mi se pare de bun simţ să avem secrete - aşa ne protejem şi aşa îi protejăm pe cei din jur... Cum ar fi să scriu eu pe blog tot ce mi se întampla zilnic, de la 7.30 când mă ridic din pat şi până la 11-12 noaptea când abia catadicsesc să merg la culcare? Vă spun eu, ar fi plictisitor (şi nesănătos) de-a dreptul... şi pentru mine şi pentru cititor.
Şi apoi, unele secrete nu sunt ale mele. Sunt secretele prietenelor mele, ale copiilor mei, ale celor care mi se confesează... E mai bine să le ţin pentru mine, le ascund undeva într-un cotlon al minţii şi, dacă trece suficient timp, pot chiar să le uit.
O altă categorie de secrete este cea care se referă la viitor. Din experienţă, am observat că nu e bine să te lauzi cu ce-ai să faci şi să dregi în faţa celorlalţi. Se găsesc sigur câţiva care să te critice şi iţi piere tot cheful de a mai face şi drege chestia cu pricina. De aceea, la întrebarea de-a dreptul perversă: "Ce mai faci?", răspunsul cel mai cinstit este: "Bine, mulţumesc!"
Şi, dacă cineva susţine că e bine să fim sinceri până la capăt, aduc ca argument suprem versurile lui Lucian Blaga:
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte."