luni, 23 martie 2009

Despre secrete (partea a II-a) şi nu numai...

Recunosc cinstit, blogul ăsta e de fârlifanţ. Gândurile cele mai ascunse şi mai periculoase (şi aici zâmbesc!) le scriu pe hârtie. Sau nu le scriu deloc. Uneori le spun, dar am o faţă aşa de inocentă şi de naivă că nu mă crede nimeni... Aşa că pot spune ce vreau, nu există cu adevărat, cum, de pildă, sunt cuvintele înşirate pe hârtie sau aici, pe blogul ăsta aiuristic.
Nici pe hârtie nu scriu chestii scârboase sau siropoase. Mai bag nişte cuvinte cu pu şi pi, dar merg bine în context şi nu se bagă de seamă. Atunci ce scriu pe hârtie? Şi de ce? În primul rând scriu cam 90% din ce îmi trece prin cap. Consider că e distractiv şi terapeutic să mă descarc şi să nu vadă nimeni ce-am scris. E ca si cum aş sta sub duş şi m-aş curăţa de toată mizeria unei zile. E necesar şi plăcut în acelaşi timp. Şi îmi dă senzaţia că pot controla măcar puţin din ceea ce mi se întâmplă.
Azi am umplut trei pagini de caiet despre relaţia mea (oarecum deteriorată) cu cărţile la ora actuală. Data trecută am făcut o poezie de doi lei, cu puţină filosofie în ea. Acum două dăţi am vorbit despre hormonii mei care o iau razna periodic şi mă scot din minţi primăvara... Şi tot aşa...
E ca şi cum aş vorbi cu mine în oglindă: mă trag de urechi când o iau pe arătură, mă felicit când o scot la capăt cu viaţa, exult în taină după o noapte orgasmatică, îmi plâng de milă când greşesc, etc., aţi prins ideea...
Buuun. Bineînţeles că mă tentează să transcriu ce e scris acolo, dar mă ţin tare. Bineînţeles că îmi vine să-i citesc măcar iubitului meu, măcar celor mai bune prietene, dar eu-ul meu secret îmi spune să-mi ţin gura, să păstrez ceva doar pentru mine, nu neapărat rufe murdare, dar şi o anumită bucurie care are valoare doar pentru subsemnata.
Aşa că rămâne secret.

6 comentarii:

jane spunea...

gândurile acelea mai scapă din când în când, şi ce bucurie să le recunoşti la altcineva, sau alţii să şi le recunoască la tine...tot pustiul lumii şi melancolia dispar pentru câteva momente, şi simţi că eşti frate cu toţi şi cu toate

Lumi spunea...

Multumesc, Jane! Tu esti una din surorile mele de suflet.

earthwalker spunea...

lumi, dar cum le tii secrete? cum te asiguri ca nu umbla nimeni la ele?
de cand tii jurnalul?

apropos, stiu o tipa care il tine de 12 ani si zice ca i-a salvat viata:) ca un prieten adevarat. are o metoda anume. scrie ea ce scrie in general, dar incearca sa scoata in evidenta ce a fost bun, ce a facut bine in ziua precedenta, ca invete sa vada lucrurile bune si frumoase care i se intampla si de care e in stare. e o metoda a uni psiholog italian. i s-a potrivit ei metoda asta.

ti-am scris la mine pe blog 2 retete indiene

Lumi spunea...

earthwalker, jurnalul este un vechi obicei - am avut un jurnal de adolescenta, un jurnal epistolar, un jurnal pentru perioada cand copiii mei erau mici, s.a.m.d. Am agende intregi scrise de mine, care au fost mai mult sau mai putin secrete.

Actualul jurnal - scris pe hartie si secret pe de-asupra - a debutat in mai 2008 si, desi i-am prezis o viata scurta si nesemnificativa, iata ca a trecut aproape un an si inca exista.

Si, ca sa-ti raspund la intrebari, e secret pentru ca il port totdeauna cu mine, in geanta.

E interesanta metoda psihologului italian, cred ca ii ajuta pe cei care au moralul scazut si proasta parere despre sine, dar nu cred ca mi se potriveste.
In primul rand, scriu in jurnal si bune, si rele. Apoi, nu pot scrie in fiecare zi. Mi s-ar parea o corvoada sa fiu nevoita sa scriu zilnic, asemenea scriitorilor profesionisti.
Si, vorbind cinstit, sunt prea lenesa pentru asta. Sau prea ocupata, daca preferi.

P.S. Sa inteleg ca tii si tu un jurnal secret?
P.P.S. Multam pentru retete, o sa trec sa arunc un ochi.

earthwalker spunea...

pe mine m-a mirat ca pot exista mai multe feluri de jurnale:) prietena mea are anume nevoi, e depresiva, de-aia i s-a recomandat asa ceva. si eu mai scriu cateodata, mai ales cand am nervi:) mi se pare bine ca oamenii sa tina contactul cu sine si in felul asta. si tu o mai ai si pe jane cu care poti sa povestesti;)

Lumi spunea...

Da, da, o am pe Jane, ai zis foarte bine. Si, as putea spune ca te am si pe tine si pe alti prieteni virtuali cu care mai schimb o vorba, o idee, o reteta...
Dar mai am si alte prietene cu care povestesc de una, de alta si uite asa nu mai e nevoie sa scriu pe blog, pe mail sau pe hartie. Pur si simplu ne intalnim, ne hlizim, povestim cate in luna si in stele - terapie curata!