N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit...

...e de-ajuns o mână de prieteni în asfinţit.

Despre secrete (partea a II-a) şi nu numai...

Recunosc cinstit, blogul ăsta e de fârlifanţ. Gândurile cele mai ascunse şi mai periculoase (şi aici zâmbesc!) le scriu pe hârtie. Sau nu le scriu deloc. Uneori le spun, dar am o faţă aşa de inocentă şi de naivă că nu mă crede nimeni... Aşa că pot spune ce vreau, nu există cu adevărat, cum, de pildă, sunt cuvintele înşirate pe hârtie sau aici, pe blogul ăsta aiuristic.
Nici pe hârtie nu scriu chestii scârboase sau siropoase. Mai bag nişte cuvinte cu pu şi pi, dar merg bine în context şi nu se bagă de seamă. Atunci ce scriu pe hârtie? Şi de ce? În primul rând scriu cam 90% din ce îmi trece prin cap. Consider că e distractiv şi terapeutic să mă descarc şi să nu vadă nimeni ce-am scris. E ca si cum aş sta sub duş şi m-aş curăţa de toată mizeria unei zile. E necesar şi plăcut în acelaşi timp. Şi îmi dă senzaţia că pot controla măcar puţin din ceea ce mi se întâmplă.

Azi am umplut trei pagini de caiet despre relaţia mea (oarecum deteriorată) cu cărţile la ora actuală. Data trecută am făcut o poezie de doi lei, cu puţină filosofie în ea. Acum două dăţi am vorbit despre hormonii mei care o iau razna periodic şi mă scot din minţi primăvara... Şi tot aşa...

E ca şi cum aş vorbi cu mine în oglindă: mă trag de urechi când o iau pe arătură, mă felicit când o scot la capăt cu viaţa, exult în taină după o noapte orgasmatică, îmi plâng de milă când greşesc, etc., aţi prins ideea...
Buuun. Bineînţeles că mă tentează să transcriu ce e scris acolo, dar mă ţin tare. Bineînţeles că îmi vine să-i citesc măcar iubitului meu, măcar celor mai bune prietene, dar eu-ul meu secret îmi spune să-mi ţin gura, să păstrez ceva doar pentru mine, nu neapărat rufe murdare, dar şi o anumită bucurie care are valoare doar pentru subsemnata.
Aşa că rămâne secret.

Mi-e dor de Nichita.

Ştiu ca se apropie ziua lui şi parcă am un neastâmpăr în mine.

Pentru că ne întâlnim în fiecare primăvară.

Şi iată ce-mi spune:

* * *

"Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui. " (Lună în câmp)

"Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă." (Leoaică tânără, iubirea)

"Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele." (Cântec de dor)

"Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc." (Vârsta de aur a dragostei)

"Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă. " (Către Galateea)

"N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară." (N-ai să vii)

"Nimeni nu ne crede dacă sărutăm
pasărea din zbor, iarba înverzind.
Noi suntem un fel de martori
ai adolescenţei ruginind." (Cireşar)

Despre secrete

Am furat această leapşă de la Jane pentru că am chef să dezbat puţin subiectul.
Mi se pare de bun simţ să avem secrete - aşa ne protejem şi aşa îi protejăm pe cei din jur... Cum ar fi să scriu eu pe blog tot ce mi se întampla zilnic, de la 7.30 când mă ridic din pat şi până la 11-12 noaptea când abia catadicsesc să merg la culcare? Vă spun eu, ar fi plictisitor (şi nesănătos) de-a dreptul... şi pentru mine şi pentru cititor.
Şi apoi, unele secrete nu sunt ale mele. Sunt secretele prietenelor mele, ale copiilor mei, ale celor care mi se confesează... E mai bine să le ţin pentru mine, le ascund undeva într-un cotlon al minţii şi, dacă trece suficient timp, pot chiar să le uit.
O altă categorie de secrete este cea care se referă la viitor. Din experienţă, am observat că nu e bine să te lauzi cu ce-ai să faci şi să dregi în faţa celorlalţi. Se găsesc sigur câţiva care să te critice şi iţi piere tot cheful de a mai face şi drege chestia cu pricina. De aceea, la întrebarea de-a dreptul perversă: "Ce mai faci?", răspunsul cel mai cinstit este: "Bine, mulţumesc!"
Şi, dacă cineva susţine că e bine să fim sinceri până la capăt, aduc ca argument suprem versurile lui Lucian Blaga:
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte."

Nostalgii din alte primaveri...

Scotocind printre hârtiile mele vechi, iată ce am găsit:

"Îmi aştept copilul
aşa cum ţărmul îşi aşteaptă marea.
Ştiu că deja m-am schimbat
şi asta nu e totul.
Se vor rupe bucăţi din mal,
vor pluti spre alte ţărmuri,
până când marea va năpădi copacii
- verdeaţa de pe margini..."
(primăvara lui 1997)

"Primăvara-mi toarnă-n vene
Fluturi albi şi diademe.

Primăvara-mi pune-n braţe
Fluturi roz ca mici paiaţe.

Primăvara-mi curge-n pleoape
Fluturi gri, firavi, de noapte.

Primăvara îmi descoase
Fluturi bleu din haine groase.

Primăvara asta prinde
Fluturi vii şi-apoi mi-i vinde."
(primăvara lui 2007)

Ce te face să-ţi lingi degetele?

Din ciclul "Ce te face să..." care circulă pe bloguri, m-am gândit să ridic mănuşa aruncată de earthwalker care m-a provocat (într-un comentariu la leapşa cu zâmbete) să raspund la întrebarea de mai sus, pusă chiar de subsemnata, într-un moment de bună-dispoziţie molipsitoare şi iată ce mi-a ieşit...

Ce mă face să-mi ling degetele?

1. Puiul cu mămăligă şi usturoi pe care îl mâncam în copilărie şi când, inevitabil, băgam şi degetele în acţiune... De mâncarea asta am parte doar la mama acasă.
2. Pastele cu usturoi şi parmezan făcute de iubitul meu... Are un talent fantastic la bucătărie şi, recunosc cinstit, când se bagă printre oale şi crătiţi, îmi dă lecţii... De mâncarea asta am parte doar când îl rog frumos şi îi promit că neapărat o să-l răsplătesc...
3. Îngheţata de ciocolată cu lichior pe care o savurez în fiecare vară, aproape în fiecare zi... Mănânc şi pe furiş, e un adevărat viciu, ce să mai vorbim!
4. Ciocolata caldă, bomboanele de ciocolată cu lichior sau cu alune, ciocolata cu stafide, ciocolata cu mentă sau ciocolata cu portocale, ciocolata cu căpşiuni sau tortul de ciocolată, ciocolata amăruie... Şi dacă mai îmi aduc aminte, poate completez mai târziu... Mă mir că nu sunt o grasă de la atâta ciocolată!
5. Vinul, de obicei vinul dulce, dar merge şi un vin aspru, de ţară, dacă e fiert...
6. Iubitul meu. L-am gustat şi e tare bun! Aş putea spune că mai bun decât puiul cu mămăligă, mai bun decât pastele cu usturoi, mai bun decât îngheţata cu lichior, mai bun decât orice ciocolata şi, bineînţeles, mai bun decât vinul, pentru că mă ameţeşte, dar nu-mi dă dureri de cap...

earthwalker, iti dau leapşa înapoi şi te întreb: ce te face pe tine să-ţi lingi degetele?