Lauda taranului roman, de Liviu Rebreanu

Discurs de receptie la Academia Romana, 29 mai 1940

In viata altor natiuni, taranimea a putut avea, si a avut un rol secundar, sters; pentru noi insa e izvorul romanismului ... La noi, singura realitate permanenta, inalterabila, a fost si a ramas taranul.Cuvantul insusi e de origine urbana ... Taranul nu-si zice niciodata taran. ... Taranii insa numesc pe tarani, simplu, oameni. De fapt, taranul n-are nume pentru ca nu e nici clasa, nici breasla, nici functie, ci poporul insusi ...
Taranul nu pleacă nici de voie, nici de nevoie. El n-are unde sa-si mute saracia, pentru ca, smuls de pe ogorul lui, ar fi osandit sa piara ... El se simte zamislit si nascut din acest pamant ... Astfel,destinul pamantului care ne-a nascut si ne-a crescut a trebuit sa comande si destinul dezvoltării neamului nostru. ...

Rezultatul? Romania actuala (nt-antebelică) cu Dacia de odinioara sunt congruente nu numai in privinta configuratiei geografice, dar si a configuratiei etnografice ... Acest singur fapt, aceasta evidenta batatoare la ochi ar trebui sa puie pe ganduri, daca nu sa-i desarmeze, pe apostolii interesati ai discontinuitatii …

O caracteristica tot atat de importanta a unui neam, ca si comunitatea de sange, este limba. La noi si aceasta e opera taranului. ... Farmecul si expresivitatea specifica le-a capatat de la fauritorul ei originar, care a fost taranul. ... Pana la Eminescu totusi limba literara a mai avut destule sovairi. Numai geniul eminescian a stiut sa integreze organic comoara limbii taranului in limba uzuala a tuturor.Prin Eminescu taranul a daruit elementul cel mai necesar literaturii noastre: limba curata, bogata, mladioasa, mereu noua, cu posibilitatea de eterna inoire, cu dinamism etern ... Colaborarea dintre Romanul cel mai modest si poetul cel mai mare a fixat linia generala a originalitatii literare romanesti.

Precum si-a modelat limba, tot astfel a pastrat si modelat taranul roman, dupa chipul si asemanarea lui, credinta in Dumnezeu. Din batrane superstitii, din ramasite de credinte stravechi transformate si adaptate, din dogme si precepte crestine, el si-a alcatuit o religie specifica, un amalgam profund de crestinism si paganism. Religia aceasta, legea romaneasca e unica pentru intreg neamul nostru pe deasupra tuturor controverselor teologice. In ea se rezuma conceptia de viata a taranului roman, resemnarea si increderea lui in dreptatea divina.

Oricat ar parea de ciudat si de trist, adaptarea la saracie, impreuna cu toate consecintele ei, a fost o necesitate vitala pentru poporul romanesc. Altminteri n-ar fi putut indura viata si s-ar fi sfaramat si topit printre celelalte neamuri. Inchizandu-se in saracie ca intr-o gaoace indestructibila, s-a singularizat si a putut sa-si dezvolte insusirile specifice, sa-si dobandeasca o fizionomie nationala deosebita.Viata saraca nu exclude bogatia sufleteasca. Saracul e mai aproape de sufletul sau decat bogatul si are mai multa nevoie de frumosul care, transfigurand realitatea, devine izvor de speranta si de mangaiere. Folclorul nostru, in toate manifestarile sale, e creatie de popor sarac, ceea ce nu-l impiedica sa fie mai valoros si mai bogat decat al multor neamuri traite in belsug.

SURSA

Despre Pamant

Şeful de trib amerindian Seattle (sec.XVIII-XIX) a fost o figură proeminentă în rîndul poporului său, a urmărit o cale de convieţuire paşnică cu coloniştii albi, a miliatat în favoarea respectării drepturilor nativilor americani, oraşul Seattle din statul american Washington, primindu-şi numele după el, în semn de respect. A fost un om impresionant şi prin alura şi vocea sa, avînd peste 1,80m, iar cînd lua cuvîntul se zice că era auzit pînă la o distanţă de 3/4 mile (1,2 km). 

Este renumit discursul său pe care l-a ţinut în data de 11 martie 1854 la o adunare publică din actualul Seattle, unde a fost convocat de către guvernatorul Isaac Ingalls Stevens pentru a discuta despre predarea sau vînzarea către coloniştii albi a terenurilor pe care trăia tribul său (promiţîndu-li-se în schimb o rezervaţie). Discursul l-a rostit cu mîna odihnindu-şi-o pe capul lui Stevens (mult mai scund), într-o limbă de circulaţie restrînsă (lushootseed), cineva a tradus cuvintele sale în jargon Chinook (un limbaj comercial) şi o a treia persoană, a tradus în limba engleză, aşa că nu există nimeni în viaţă care să ştie exact ce a spus în discursul său, însă toate consemnările păstrate îi atribuie unele din cele mai frumoase cuvinte rostite vreodată în favoarea respectării valorilor de mediu şi a drepturilor nativilor americani. Discursul e mai lung, diferitele consemnări avînd şi părţi contradictorii, însă esenţa privind responsabilitatea ecologică se regăseşte în toate consemnările, aceasta de mai jos fiind una dintre ele:

Cînd marele şef alb din Washington îşi trimite glasul că doreşte să cumpere pămîntul nostru ne cere prea mult… Cum se poate vinde sau cumpăra aşa ceva, cerul şi căldura pămîntului? Aşa ceva ne este cu totul străin. Noi nu sîntem proprietarii prospeţimii aerului şi limpezimii apei… Fiecare părticică a acestui pămînt e sfînt pentru poporul meu. Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare bob de nisip din vadul rîului, fiecare mică negură din întunecimea pădurii, sînt sfinte în gîndurile şi viaţa poporului meu, sîntem parte a pămîntului şi el e parte din noi. Ierburile mirositoare ne sînt surori. Cerbul, armăsarul, vulturul cel mare ne sînt fraţi. Culmile stîncoase, păşunile suculente, trupul învelit în căldură al poneiului şi omul, toate aparţin aceleiaşi familii. Această apă strălucitoare ce curge prin torente şi rîuri, nu este numai apă, ci şi sîngele strămoşilor noştri. Dacă vă vindem pămîntul, trebuie să ştiţi că e sfînt. Că fiecare reflectare din lacul limpede vorbeşte despre întîmplări şi amintiri din viaţa poporului meu. Murmurul apei e glasul tatălui-tatălui meu. Rîurile ne sînt fraţi, ne sting setea. Rîurile poartă canoele noastre. Ne hrănesc  copiii. Dacă vom decide să vă dăm pămîntul nostru, şi probabil că aşa se va întîmpla, trebuie să vă amintiţi şi să învăţaţi copiii voştri că rîurile sînt fraţii noştri şi ai voştri. De aceea va trebui să oferiţi rîului bunătatea pe care nu aţi oferit-o fratelui. Ştim că omul alb nu ne înţelege. Pentru el un pămînt e la fel ca şi oricare altul… Faţă de pămîntul-mamă şi fratele-cer se poartă ca faţă de lucruri care se pot cumpăra, prăda, vinde ca vitele sau podoaba strălucitoare. Lăcomia lui va distruge pămîntul şi va lăsa în urmă pustiu. Aşa că de ce ar trebui să mă plîng de soarta prematură a poporului meu? Trib urmează după trib, și națiune după națiune, ca valurile mării. Aceasta este ordinea naturii, iar regretul este inutil. Vremea sfîrşitului poate fi îndepărtată, dar va veni cu siguranță şi pentru omul alb; nu poate fi scutit de destinul comun. S-ar putea să fim frați în cele din urmă. Vom vedea. Nu ştiu... Modul nostru de viaţă se deosebeşte de al vostru. Numai privind la oraşele voastre, pe omul roşu îl dor ochii. În oraşele omului alb nu există un colţişor de linişte. Nu există loc în care să se audă deschiderea frunzelor primăvara sau tremuratul aripii musculiţei. Cea mai mare comoară a omului roşu este aerul. Omul alb parcă nici nu observă aerul pe care îl respiră. Ca unul care e de multă vreme muribund, e imun la duhoare. Dacă vă vindem pămîntul, trebuie să vă amintiţi că aerul este preţios. Că aerul îşi împarte spiritul cu întreaga viaţă pe care o întreţine. Vîntul care i-a dat bunicului meu primul suflu va primi şi ultima lui suflare. Dacă vă vindem pămîntul, trebuie să-l păziţi ca pe ceva sfînt. Ca pe un loc în care şi omul alb va putea să inspire aerul îndulcit cu mireasma florilor. Vom examina oferta voastră de a ne cumpăra pămîntul şi vă vom da de ştire. Dacă vom decide să fim de acord, vă vom pretinde să îndepliniţi următoarea condiţie: Omul alb va trebui să se poarte faţă de animalele acestui pămînt, ca faţă de fraţii săi. Ce este omul, fără animale? Dacă animalele ar dispărea omul ar muri de marea însingurare a spiritului. Tot ceea ce li se întîmplă animalelor, curînd i se va întîmpla şi omului. În lume totul se leagă. Va trebui să vă învăţaţi copiii că sub tălpile lor este cenuşa strămoşilor noştri. Pentru ca să respectaţi pămîntul, le veţi spune că pămîntul lor este bogat prin viaţa străbunilor noştri. Va trebui să vă învăţaţi copiii, aşa cum îi învăţăm noi pe ai noştri, că pămîntul ne e mamă. Ce păţeşte pămîntul, păţesc şi copiii lui. Dacă omul scuipă pe pămînt, se scuipă pe sine însuşi. Pămîntul nu aparţine omului. Omul aparţine pămîntului.