Despre lene şi nu numai...

Am primit zilele trecute un mail de la o fostă colegă. Este o imagine haioasă  (vezi, mai jos) care arată cum mi-am petrecut eu vacanţa de iarnă. 

Am petrecut un număr incredibil de ore în pat - dormind, citind, uitându-mă la filme - şi cam tot pe atâtea ore mâncând, butonând pe calculator, visând cu ochii deschişi. 

Cred că încă mă resimt după o astfel  de perioadă de intensă lenevie. Este aproape la fel de obositor ca după o intensă activitate fizică şi, fireşte, după aceea, e nevoie de o minimă perioadă de acomodare. 

Aşadar, azi m-am ridicat iarăşi din pat la ora 10 am, alternând cu ziua de ieri, cand am sărit din pat la 6 am. De fapt, la 6 şi 9 minute, răstimp în care mi-am făcut curaj să mă ridic în capul oaselor.

Mă întreb dacă nu cumva am o problemă cu somnul... Eu sunt vioaie numai după vreo 8-9 ore de somn şi de preferinţă de la 9 dimineaţa în sus. Mă rog, pot funcţiona şi de la 8 am încolo dacă trebuie, dar în nici un caz înainte de 8. Până la ora 8 prefer să mă întorc pe partea cealaltă şi să visez frumos, iar între 8 şi 9 casc şi mă gândesc ce să fac în ziua respectivă. Asta dacă am de ales. 

Când nu am de ales, adică luni, marţi, miercuri (când am program fix) sună alarma între 6.30 şi 6.45, timp în care mă străduiesc să-mi amintesc visele, să mă gândesc cu ce să mă îmbrac, să îmi aduc aminte că sunt frumoasă, graţioasă şi nu contează în ce direcţie îmi stă părul. Şi când cobor din pat să păşesc cu dreptul ca să-mi meargă bine toată ziua. Şi să zâmbesc. 

"În fiecare zi, din toate punctele de vedere, mă simt din ce în ce mai bine." Asta este formula magică de dimineaţă. O repet în (primul) microbuz, în timp ce ascult diverse tipuri de muzică, în lumina difuză a dimineaţii. 

Din momentul în care am urcat în al doilea microbuz, timpul s-a oprit în loc. Sau mai degrabă mintea mea. Rămâne setată pe modulul profă. N-am timp să mă gândesc la stele, la filme, la cai verzi pe pereţi. Mă concentrez pe muncă. Sunt în priză cam 6 ore pe zi de luni până miercuri şi vreo 3 ore joi şi vineri când am programul scurt. Şi, ocazional, când sunt de serviciu pe şcoală, când corectez teste şi fac planificări, proiecte, plus alte hârtii pentru şcoală şi se cheamă că lucrez de bună voie peste program. Adică intră în job-description.
Poate că de asta îmi dau în petic sâmbăta şi duminica, plus în vacanţe. Când îmi las mintea să zburde liberă, când visez şi fac planuri, când... ştiţi voi... Nina Simone o spune mai bine...

Eminescu...

WHY DO YOU WAIL,  O FOREST TREES (in the folk style) 

"Why do you wail, o forest trees,
Forest, without rain or breeze,
Your branches ill at ease?" 

"How indeed should I not wail
When the hours of summer fail!
Nights grow longer, days get short,
On my branches few leaves caught,
And the winds with bitter sword
Drive my chorister abroad ;
Autumn winds that forest flay,
Winter near ,spring far away. " 

English version by Corneliu M. Popescu

La mulţi ani, Radio România Cultural!

Sfârşitul anului 2012 şi începutul lui 2013 au stat sub semnul Maratoanelor Radio Romania Cultural. Începute la sfârşitul lui decembrie (nu mai ştiu data exactă) şi încheiate pe 6 ianuarie, maratoanele au reprezentat o perioadă minunată de muzică, teatru şi poezie. 

M-am umplut, până la refuz, cu muzică de bună calitate - de la jazz la muzică uşoară, cu teatru non-stop când abia îmi trăgeam sufletul şi începea o nouă piesă, cu poezie românească şi nu numai. Mi-e ciudă că nu am putut asculta tot, nu mi-am putut branşa cablul de radio la vene, dar, chiar şi pe sărite, a fost frumos, nespus de frumos.

Între favorite a fost maratonul de jazz şi poezie din ultima saptămână a anului 2012, maratonul "Viaţa e frumoasă" de luni, 31 decembrie, maratonul de teatru Caragiale de a doua zi şi, iarăşi, maratonul de teatru radiofonic de joi, 3 ianuarie respectiv sâmbătă 5 ianuarie, cu teatru din anii '80 şi anii '90; tot printre cele mai gustate  a fost maratonul "Discuri de cinci stele", cu Cristian Marica - de vineri, 4 ianuarie.

Practic, am mâncat teatru pe pâine, am fredonat prin casă non-stop, am închinat un pahar de vin în cinstea marilor noştri actori şi poeţi, precum şi a frumoşilor nebuni ai acestui post de radio care au realizat aceste emisiuni şi care au avut năstruşnica idee să le adune într-un grandios festival radiofonic. 

Nu ştiu câtă lume a ascultat la radio zilele acestea de sărbătoare. Lumea se înghesuie în faţa televizoarelor, se holbează la tot felul de filme mai mult sau mai puţin bune. Chiar şi eu am văzut de la Revelion încoace, mai multe filme decât văd în câteva luni bune: comedii, drame, siropele cu şi despre Crăciun, aventuri, plus filme cu Sergiu Nicolaescu (fie iertat!), multe revăzute sau re-revăzute. Practic, nu ştiu dacă am văzut 3 filme noi în tot acest timp. Dar de muzică bună, de teatru de calitate şi de poezie nu mă plâng. Am ascultat "O noapte furtunoasă" de două ori, cu două echipe de mari actori români. Şi nu m-am plictisit. 

În concluzie, am transformat o vacanţă aparent banală - cu răceli şi dor de ai mei - într-o vacanţă frumoasă. Nu m-am dus în lume, a venit "lumea" la mine. La mulţi ani, lume! La mulţi ani, Radio România Cultural! Sănătate şi un an minunat vă doresc! Să trăiţi şi să mai veniţi!