Am redescoperit că îmi place să dorm până târziu, să mă uit în neştire la filme, (de preferinţă comedii), să stau în vârful patului şi să (re)citesc cărţi uşurele de vacanţă, să fac prăjituri (şi să le mânânc cot la cot cu copiii) ...pe scurt: să stau la gura sobei - de data asta o sobă adevărată, cu lemne.
Aşadar, de două zile încoace mă mişc tango, mai ales la ora 6.30 de dimineaţă. Doar copiii sunt vioi de dimineata şi pornesc la şcoală cu voioşie. Iar Iulian, dacă nu iese o zi din casă, nu se simte bine. Îşi găseşte de lucru prin curte - ba la lemne, ba dă o tură prin curte, ba meştereşte la casă. De două zile s-a apucat de construit o copertină la intrarea în casă, după cum se vede în fotografiile de mai jos.
În stânga este intrarea în casă, în spate şi în dreapta sunt ruinele care au mai rămas de la casa cea veche. Fotografia este făcută de pe scara casei, de mine. M-am gândit că (aici, dar şi în realitate) Iulian seamănă, cumva, cu Robinson Crusoe.
Aici s-au băgat în peisaj Maria - abia venită de la şcoală şi Colţ - recent pătat de lipici pe faţă şi pe bot.
Ruinele noastre, văzute de sus, de pe scară. Ne-am gândit să le păstrăm şi să facem un muzeu din ele. Sau poate le restaurăm începând cu primăvara asta.
Peisaj de iarnă, cu munţii în zare. Se vede Retezatul, luminat de soare, în fundal.
