Parcul I.O.R., Bucuresti
Imi este destul de greu sa scriu ceea ce simt acum, in prag de plecare. Aici m-am nascut, pe strazile din Bucuresti am copilarit, aici mi-am facut prieteni, prin parcurile acestui oras m-am sarutat, printre blocuri si prin pietele Bucurestilor am umblat. M-am obisnuit cu asfaltul, cu poluarea, cu ritmul trepidant. I-am batut strazile in lung si-n lat: la concerte, la teatre, la filme, la cumparaturi, la muzee, la serviciu - familiarizata cu multimea, cu zgomotul, cu latratul cainilor si mirosul orasului. Aici imi ramane o bucata din inima: parintii si familia cea de suflet: frati, surori, veri, nasi, dar si multi prieteni dragi.
Si totusi plec. Plecam: patru intr-o rulota (fara a mai pune la socoteala si pisica!) Am ales iarba verde si copacii roditori, cantec de pasari, sunet de talangi si murmur de vant si ploaie. Am dat asfaltul pentru racoarea apei de munte si zgomotul enervant al claxoanelor pentru mugetul vacilor, al bivolilor si al caprelor care vin de la pasune si trec prin fata casei noastre. O sa invatam sa traim mai simplu, mai echilibrat, fara graba nebuna a marilor orase. De acum o sa vedem mai des stelele, o sa fim mai aproape de pamant, de natura, de oameni, de Dumnezeu.
Rau Alb, Hateg
