Frunzişuri
Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Amintirea întâmplărilor mele
vine din viitor, nu din trecut.
Deci spun: se vor dărâma mari frânghii de ploaie
prin aerul umed care ne-a-nfăşurat
înserările.
Inimă, inimă, planetă misterioasă,
suflete, suflete, aer prin care se-apropie
imaginile tale tandre, puţin fluturate
de respiraţia mea.
Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie,
aniversarea pietrelor de căldărăm în care
potcoava lunii va izbi, când voi trece ridicat în sa,
aniversarea bicicletelor rezemate de zid, aniversarea
numerelor de licean purtate la mânecă,
aniversarea tuturor vorbelor care
ţin în dinţii literelor
dorinţele, dragostea...
Inimă, inimă, planetă misterioasă
pe care mi-ar fi plăcut să trăiesc şi să mor.
(Nichita Stanescu - din volumul "Dreptul la timp")
miercuri, 31 martie 2010
sâmbătă, 27 martie 2010
Ora pământului
P.S. Impresii de a doua zi: am ajuns la concluzia ca ar trebui sa stingem lumina mai des. De ce? Ca sa stam de vorba mai mult in familie, ca sa ne odihnim si noi alaturi de planeta si sa ne sculam vioi de dimineata, iar copiii ar fi mai sensibili fata de nevoile pamantului si ale celor din jur... Si poate ar mai fi si altele...
joi, 25 martie 2010
Să respirăm...
P.S. Iniţial am vrut să postez varianta originală - a celor de la The Hollies, dar mi-a plăcut mai tare video-clipul de mai sus.
sâmbătă, 20 martie 2010
Simt că a venit primăvara...
Sunt înconjurată de flori, de lumină, de zâmbetele celor dragi.
Îmi vine să fac versuri, să ies la plimbare cu bicicleta, să pornesc un şmotru de zile mari prin toată casa.
M-am îndrăgostit de urzici, de fructe şi de legume şi mi-e gândul numai la salate şi la cartofi noi.
Am început să citesc trei cărţi în paralel (una la serviciu, una pe drum şi una acasa), alte trei sunt în aşteptare, dar nu mai am chef de nici una.
Am început să citesc trei cărţi în paralel (una la serviciu, una pe drum şi una acasa), alte trei sunt în aşteptare, dar nu mai am chef de nici una.
Televizorul mi se pare o mobilă drăguţă, dar cam prăfuită.
Visez cu ochii deschişi la vacanţe lungi în locuri liniştite şi curate.
Fac vizite prietenelor şi mă desfăt cu şuete, salata de fructe şi ceai.
Străbat Kilipirim-ul în lung şi în lat şi cumpăr cadouri de La mulţi ani! sărbătoritelor lunii martie (care îmi sunt foarte dragi!).
Fac vizite prietenelor şi mă desfăt cu şuete, salata de fructe şi ceai.
Străbat Kilipirim-ul în lung şi în lat şi cumpăr cadouri de La mulţi ani! sărbătoritelor lunii martie (care îmi sunt foarte dragi!).
La mulţi ani, Lena!
La mulţi ani, Jane!
La mulţi ani, Lidia!
La mulţi ani, primăvară!
P.S. Din târg am luat doar Arturo Perez Reverte şi ceai. Ambele în cantităţi mari.
P.S. Din târg am luat doar Arturo Perez Reverte şi ceai. Ambele în cantităţi mari.
joi, 4 martie 2010
Impresii despre mine însămi
Îmi place să vibrez - la propriu şi la figurat. Îmi place să-mi simt palmele si fruntea, pieptul şi mijlocul, tălpile... Mă port de parcă aş fi descoperit o jucărie nouă - eu însămi. Învăţ să mă cunosc, de parcă până acum aş fi umblat în pielea altcuiva. Mă retrag în mine ca într-o cameră caldă, cu mii de cărţi sau ca într-o poiană însorită. Uneori stau la malul mării şi privesc răsăritul. Alteori călăresc pe malul apei. Deseori urc şi cobor munţii. Călătoresc în mine şi când mă întorc aduc daruri celor dragi. Povestesc puţin celor din jur - sunt încă pe drum şi lucrurile sunt în schimbare. Mi-e teamă că o să mă opresc din drum cândva - de lene, furată de zgomotul de afară, de grijile cotidiene. Mă liniştesc doar când aud vibraţia celor din jur, a celor dragi, a celor prietenoşi. Cine ştie ce va aduce ziua de mâine?!
"Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucişe,
se face depărtare, se face nisip.
Mi-am întors către soare unicul chip,
umerii mei smulg din goană frunzişe.
Câmpul tăindu-l, pe două potcoave
calul meu saltă din lut, fumegând.
Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave!
Soarele a izbucnit peste lume strigând.
Tobe de piatră bat, soarele creşte,
tăria cu acvile din faţa lui
se prăbuşeşte în trepte de aer, sticleşte.
Tăcerea se face vânt albăstrui,
pintenul umbrei mi-l creşte
în coastele câmpului.
Soarele rupe orizontul în două.
Tăria îşi năruie sfârşetele-i carcere.
Suliţe-albastre, fără întoarcere,
privirile mi le-azvârl, pe-amândouă,
să-l întâmpine fericite şi grave.
Calul meu saltă pe două potcoave.
Ave, maree-a luminilor, ave!
Soarele saltă din lucruri, strigând
clatină muchiile surde şi grave.
Sufletul meu îl întâmpină, ave!
Calul meu saltă pe două potcoave.
Coama mea blondă arde în vânt."
(Nichita Stănescu - "O călărire în zori" - Lui Eminescu tânar )
Mi-am întors către soare unicul chip,
umerii mei smulg din goană frunzişe.
Câmpul tăindu-l, pe două potcoave
calul meu saltă din lut, fumegând.
Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave!
Soarele a izbucnit peste lume strigând.
Tobe de piatră bat, soarele creşte,
tăria cu acvile din faţa lui
se prăbuşeşte în trepte de aer, sticleşte.
Tăcerea se face vânt albăstrui,
pintenul umbrei mi-l creşte
în coastele câmpului.
Soarele rupe orizontul în două.
Tăria îşi năruie sfârşetele-i carcere.
Suliţe-albastre, fără întoarcere,
privirile mi le-azvârl, pe-amândouă,
să-l întâmpine fericite şi grave.
Calul meu saltă pe două potcoave.
Ave, maree-a luminilor, ave!
Soarele saltă din lucruri, strigând
clatină muchiile surde şi grave.
Sufletul meu îl întâmpină, ave!
Calul meu saltă pe două potcoave.
Coama mea blondă arde în vânt."
(Nichita Stănescu - "O călărire în zori" - Lui Eminescu tânar )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)