După o săptămână de hibernare...

Îmi place să hibernez la gura sobei, fie şi imaginară, dacă nu se poate altfel. Oricum, efectul (hibernării asupra mea) este acelaşi. Într-o săptămână dulce de vacanţă am chef de taclale (ziua şi, mai ales, noaptea!), citesc ce îmi pică în mână, ascult muzică nebună  şi fac top-uri fanteziste după inspiraţie (şi am uitat, mai jos, să adaug Janis Joplin, Cranberries, The Doors şi alţii ...), meşteresc prin bucătărie chestii simple (pentru cei ai casei , pentru că eu sunt prea ocupată cu nimicuri ca să stau, omeneşte, la masă) şi noaptea, în pat, îmi vin idei... Nu că ziua nu le-aş avea, dar noaptea e omu' mai inventiv, mai jucăuş, mai cu idei creţe şi cu vino-ncoa'. Şi mă îndoiesc că mă puteţi contrazice.

Pe vremuri, în starea aceasta de spirit făceam poezii, amor şi dădeam bairame cu ocazia unor sfinţi uitaţi din calendar, aşa cum se serbează acum valentinul, pretext pentru întâlniri şi inimioare de ciocolată. Acum, după douăzeci de ani ca-n poveste, hibernez ca urşii cu gândul la sfânta primăvară când voi rupe mugurii-n dinţi, voi face mâncare de urzici cu usturoi (chestie insuportabilă pentru cei ai casei) şi-mi voi vopsi părul într-o nouă culoare, încercând să nu fie prea mov - cum vedeam eu cucoanele pe vremea când eram puştoaică şi mă  hlizeam şi mă juram că aşa n-o să ajung niciodată...

Şi, pentru că am imaginaţie, mă văd peste ani, cu ochi strălucitori şi un roşu aprins în par, friguroasă (ca şi-acum!), hibernând cu răbdare - cu muzică şi cărţi, cu iubitul meu - la gura sobei adevărate (pentru că tot fac eu rost de o sobă într-o bună zi!), în aşteptarea primăverii următoare. Şi vă invit pe la mine, desigur.