O prietenă bună m-a sfătuit să reîncep să scriu mici povestiri despre viaţa mea cea de toate zilele. Problema mea este că, pe măsură ce trăiesc (aici, la ţară şi acum, la vârsta aceasta matură) îmi pare că micile întâmplări de zi cu zi sunt simple adieri de vânt. Cine mai bagă în seamă slabele adieri ale vântului?
Şi, totuşi, sunt câteva impresii de călătorie (cele patru zile de vacanţă către, la şi de la Bucureşti) care mi-au rămas în minte.
La oraş nu prea am avut timp de respiro. Am vorbit, m-am întâlnit cu rude, prieteni, cunoştinţe. Am fost la târgul de carte Kilipirim. Am fost la doctor. M-am plimbat prin parc. Am mâncat mai mult şi altfel. Am dormit mult dimineaţa. M-am învârtit prin bazarul de haine de la Big.
N-am avut timp sa îmi văd toţi prietenii. Unii m-au înjurat, cu simpatie, că nu i-am vizitat. Sau nici măcar nu i-am anunţat că trec prin oraş.
Nu am avut bani să-mi cumpăr toate cărţile pe care le-am văzut. Oraşul are, ca de obicei, un efect devastator asupra mea. Sunt atâtea tentaţii!!!!
În cele două zile petrecute în Bucureşti (exceptând ora de plimbare prin parc) am uitat să văd cerul, să simt adierea vântului, să fiu conştientă de ceea ce mă înconjoară. Am citit în metrou, ca de obicei, am stat mult in interior, ca de obicei, m-am învârtit printre blocuri, ca într-un labirint cunoscut, dar limitat; familiar şi cald, dar îngust; ocrotitor, dar, în acelaşi timp posesiv.
Pe drumul de întoarcere am conştientizat, în ceea ce mă priveşte, diferenţa între oraş şi ţară. Este diferenţa dintre casa părintească şi lumea largă. Dintre o colivie aurită, caldă, protectoare şi natura imprevizibilă, aspră, fascinantă.
Îmi doresc să fac popas din când în când în colivie, să am senzaţia că sunt în siguranţă, dar prefer să-mi iau zborul spre lumea largă, să experimentez, să trăiesc imprevizibil, să accept că eu sunt o parte din univers, nu un produs de serie, conectat la calculatoare şi televizoare.
O să-mi fie, în continuare, dor de ai mei. Şi acum îmi este, când scriu.
De când am venit aici am visat stabilitate, rutină, siguranţă - adică reînvierea atmosferei pe care am lăsat-o în urmă. Constat, după mai bine de doi ani că nu există siguranţă. Se poate ajunge la un echilibru, la o oarecare rutină, la o stabilitate financiară.
Dincolo de toate acestea, putem improviza, cu sau fără talent, până la adânci bătrâneţi.
Un orasean primeste vizita unui prieten al sau dintr-un sat indepartat si merg in centrul orasului. Era ora amiezii, iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, sunete ale orasului care parca te asurzeau.