A venit toamna...

Nu mai am chef sa scriu. Nici timp. Totusi, nu ma indur sa tac. 

Am prieteni buni (de care mi-e dor si care ma intreaba ce mai fac). 

Am multa treaba pe acasa (gemuri, zacusca...). 

Am de invatat mai tot timpul (pentru scoala, dar nu numai). 

Am copii. Am elevi. (Si ma mustra constiinta sa-i las de capul lor!)

Am idei care imi trec prin cap si se blocheaza atunci cand pun mana pe tastatura. 

Am de citit - si banii pentru carti sunt mai putini ca alta data. 

Am musafiri (din primavara si pana in toamna).

Am o viata de trait. 

Dar anotimpul acesta ma indeamna la reflectie. Toamna sunt atatea fructe: mere, pere, prune (mici si putine anul acesta) si soc. Gradina noastra a rodit, din belsug: cartofi, rosii, ardei, vinete, ceapa, usturoi, varza. 

Copiii au crescut, sunt mai mari, mai frumosi. Cateii au 4 luni de viata si multa energie. Zilele sunt placute... Oamenii primesc o culoare calda in ochi, de la soare. Painile iubitului meu au o aroma de vis si poveste.

Septembrie sta sub semnul aniversarilor: 2 ani de viata la tara, 21 de ani de casatorie si 21 de ani  de cand muncesc in mod oficial. Nu se pun anii de smotru la fundul pruncilor (vreo 3-4 ani fara carte de munca). Toamna ma indeamna sa fac planuri de viitor: pentru casa, slujba, copii si pentru mine. Toamna ma trimite la versurile unui mare poet:

"Niciodata toamna nu fu mai frumoasa

Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e sesul cu matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca niste urcioare
Cu vin îngrosat în fundul lor de lut,
Stau în tarmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla carui aur am baut..." (Tudor Arghezi - Niciodata toamna...)