Citesc de ceva timp din cartea asta si nu ma grabesc deloc sa o termin. Ma relaxeaza. Ma amuza si imi insenineaza diminetile de luni sau serile in care sunt prost-dispusa. Am citit vreo 80 de pagini si mai am 200. Ca sa va lamuresc putin, citez:
"Ii explic lui B. cat de greu imi vine sa scriu despre asta in jurnal. Ii spun cu toata sinceritatea ca nu stiu ce sa scriu.
O vreme fumeaza in tacere, apoi lasa pipa si ma-ntreaba:
- Crezi ca are vreo importanta ce scrii?
Gandul asta mi-aduce multa usurare. Imi ridica piatra de pe inima, nesuferitul sentiment al responsabilitatii care ma apasa.
La urma urmei ce importanta are ce spun? Ce importanta are ce spune oricine despre orice subiect de pe lumea asta? Din fericire pentru noi toti, nimeni nu prea ia aminte. Aceasta reflectie trebuie sa fie de mare ajutor redactorilor si criticilor. Un om constiincios, absolut convins ca vorbele lui au greutate si influenta, s-ar teme pana sa si vorbeasca. Numai cel care stie ca nimeni n-o sa dea nici doua parale pe ceea ce spune el poate fi elocvent, vehement si ferm. Nimanui n-o sa-i pese nici cat negru sub unghie ce-o sa spun eu despre misterele de la Oberammergau. Asa c-am sa spun ce vreau..."
Si mai comentez si alta data ca mi s-a facut somn si lene.
Asa... Reiau de unde am ramas... A trecut ceva timp si am incheiat-o cu calatoriile lui J.K.J. si am descoperit un subiect minunat si fermecator: "Despre trandavie". Ajungand aici cu lectura constat ca m-am indragostit iremediabil de autor. De ce? Uite ce scrie, citez:
E imposibil sa te bucuri pe deplin de trandavie daca nu ai de lucru pana peste cap. Nu-i nici o scofala sa nu faci nimic cand n-ai nimic de facut. A pierde timpul, in cazul acesta, este chiar o ocupatie, si inca una foarte istovitoare. Trandavia, ca si sarutarea, pentru a fi dulce trebuie furata. (sublinierea mea entuziasta!)
Ei, ce ziceti? Nu e genial? Si eu, care de mica imi puneam cenusa in cap pe motiv de lene. Imi reprosam ca dorm prea mult, ca fac pauze dese, ca citesc romane atunci cand ar trebui sa invat pentru scoala si imi inchipuiam ca la maturitate o sa ma schimb, voi deveni mai harnica, mai ordonata, mai... Vrajeala! Ma chinuiam de pomana! Nimeni nu se schimba (niciodata, as putea adauga)! Daca ai apucat sa ai un viciu (lene, fumat, baut, sex in exces, etc.) poti sa fii sigur ca ti-l vei pastra pana la adanci batranete... sau vei suspina dupa vremea cand erai putred de vicios si fericit cum nu se poate!!!!
Buuun... Am lamurit-o cu lenea... Acum sunt mandra de mine si pot da citate celor prea harnici care imi scot ochii ca intarzii la munca sau ca dorm cand ei se agita... Sa trecem la... timiditate. Dl. J.K.J. a scris si despre asta... si a scris foarte bine. Adica asta mi-a placut mie mai tare. De fapt, a amintit si despre vreme, despre caini si pisici, etc., dar pe mine (pana acum, la pagina 149) m-a interesat trandavia si timiditatea. Pentru ca si eu am fost timida pe vremuri... Si eram asa de timida inca faceam niste tampenii mai mari ca mine... adica, sa nu se prinda lumea ca mor de frica... Revin cu citate...
"Ii explic lui B. cat de greu imi vine sa scriu despre asta in jurnal. Ii spun cu toata sinceritatea ca nu stiu ce sa scriu.
O vreme fumeaza in tacere, apoi lasa pipa si ma-ntreaba:
- Crezi ca are vreo importanta ce scrii?
Gandul asta mi-aduce multa usurare. Imi ridica piatra de pe inima, nesuferitul sentiment al responsabilitatii care ma apasa.
La urma urmei ce importanta are ce spun? Ce importanta are ce spune oricine despre orice subiect de pe lumea asta? Din fericire pentru noi toti, nimeni nu prea ia aminte. Aceasta reflectie trebuie sa fie de mare ajutor redactorilor si criticilor. Un om constiincios, absolut convins ca vorbele lui au greutate si influenta, s-ar teme pana sa si vorbeasca. Numai cel care stie ca nimeni n-o sa dea nici doua parale pe ceea ce spune el poate fi elocvent, vehement si ferm. Nimanui n-o sa-i pese nici cat negru sub unghie ce-o sa spun eu despre misterele de la Oberammergau. Asa c-am sa spun ce vreau..."
Si mai comentez si alta data ca mi s-a facut somn si lene.
Asa... Reiau de unde am ramas... A trecut ceva timp si am incheiat-o cu calatoriile lui J.K.J. si am descoperit un subiect minunat si fermecator: "Despre trandavie". Ajungand aici cu lectura constat ca m-am indragostit iremediabil de autor. De ce? Uite ce scrie, citez:
E imposibil sa te bucuri pe deplin de trandavie daca nu ai de lucru pana peste cap. Nu-i nici o scofala sa nu faci nimic cand n-ai nimic de facut. A pierde timpul, in cazul acesta, este chiar o ocupatie, si inca una foarte istovitoare. Trandavia, ca si sarutarea, pentru a fi dulce trebuie furata. (sublinierea mea entuziasta!)
Ei, ce ziceti? Nu e genial? Si eu, care de mica imi puneam cenusa in cap pe motiv de lene. Imi reprosam ca dorm prea mult, ca fac pauze dese, ca citesc romane atunci cand ar trebui sa invat pentru scoala si imi inchipuiam ca la maturitate o sa ma schimb, voi deveni mai harnica, mai ordonata, mai... Vrajeala! Ma chinuiam de pomana! Nimeni nu se schimba (niciodata, as putea adauga)! Daca ai apucat sa ai un viciu (lene, fumat, baut, sex in exces, etc.) poti sa fii sigur ca ti-l vei pastra pana la adanci batranete... sau vei suspina dupa vremea cand erai putred de vicios si fericit cum nu se poate!!!!
Buuun... Am lamurit-o cu lenea... Acum sunt mandra de mine si pot da citate celor prea harnici care imi scot ochii ca intarzii la munca sau ca dorm cand ei se agita... Sa trecem la... timiditate. Dl. J.K.J. a scris si despre asta... si a scris foarte bine. Adica asta mi-a placut mie mai tare. De fapt, a amintit si despre vreme, despre caini si pisici, etc., dar pe mine (pana acum, la pagina 149) m-a interesat trandavia si timiditatea. Pentru ca si eu am fost timida pe vremuri... Si eram asa de timida inca faceam niste tampenii mai mari ca mine... adica, sa nu se prinda lumea ca mor de frica... Revin cu citate...
