marți, 8 februarie 2011

Jurnal de vacanţă - început de februarie

Am avut doar o săptămână de vacanţă. Mi-ar fi plăcut să mai fie.
Am redescoperit că îmi place să dorm până târziu, să mă uit în neştire la filme, (de preferinţă comedii), să stau în vârful patului şi să (re)citesc cărţi uşurele de vacanţă, să fac prăjituri (şi să le mânânc cot la cot cu copiii) ...pe scurt: să stau la gura sobei - de data asta o sobă adevărată, cu lemne.
Aşadar, de două zile încoace mă mişc tango, mai ales la ora 6.30 de dimineaţă. Doar copiii sunt vioi de dimineata şi pornesc la şcoală cu voioşie.  Iar Iulian, dacă nu iese o zi din casă, nu se simte bine. Îşi găseşte de lucru prin curte - ba la lemne, ba dă o tură prin curte, ba meştereşte la casă. De două zile s-a apucat de construit o copertină la intrarea în casă, după cum se vede în fotografiile de mai jos.

În stânga este intrarea în casă, în spate şi în dreapta sunt ruinele care au mai rămas de la casa cea veche. Fotografia este făcută de pe scara casei, de mine. M-am gândit că (aici, dar şi în realitate) Iulian seamănă, cumva, cu Robinson Crusoe. 

  
Aici s-au băgat în peisaj Maria - abia venită de la şcoală şi Colţ - recent pătat de lipici pe faţă şi pe bot.

Ruinele noastre, văzute de sus, de pe scară. Ne-am gândit să le păstrăm şi să facem un muzeu din ele. Sau poate le restaurăm începând cu primăvara asta.  

 Peisaj de iarnă, cu munţii în zare. Se vede Retezatul, luminat de soare, în fundal.

joi, 13 ianuarie 2011

Mi-am dorit o masina/ Si acuma o am./ Imi sta bine/ Cand ma urc la volan...

Imi doresc un mijloc de transport - bicicleta de munte, o bicicleta cu motor, un scuter sau o masina - pentru a face naveta catre scoala si inapoi. Cea mai buna alegere ar fi o masina - merge pe orice vreme, dar asta implica sa-mi iau carnetul de sofer si masina. Pana la urma, in prima faza, ar merge orice. Intai bicicleta pentru ca stiu sa merg pe ea si de indata ce o cumpar, am si pornit la drum.
Ma tot gandesc ce s-ar potrivi mai bine pentru drumurile pe care le am. Luni si marti am doar cativa kilometri de parcurs intre doua-trei sate apropiate si merge sa iau bicicleta. Miercuri ar fi nevoie macar de o bicicleta cu motor sau de un scuter pentru ca este drum lung, partial asfaltat si in urcus. Joi si vineri e nevoie de scuter sau de masina - drumul e lung si divers: sosea, drum in panta, urcus.
Cred ca exista o masina buna, relativ ieftina, usor de condus, care sa consume putin - exact pentru mine. Urmeaza doar s-o gasesc. Si sa invat s-o conduc. Ma poate ajuta cineva, va rog?

vineri, 7 ianuarie 2011

Fotografii pentru bunici (si nu numai!)

Am aflat ca, de cand am plecat din Bucuresti, a inceput si mama sa-mi viziteze blogul (cu ajutorul surorii mele Cristina, careia ii multumesc!) si se bucura de fotografiile de pe la noi. Asadar, draga mama (si draga tata!), iata cateva noutati, in imagini, de la patinoarul nostru natural in prima zi a noului an. La multi ani, sanatate si un an plin de bucurii va dorim!







sâmbătă, 1 ianuarie 2011

La multi ani!

Am inceput anul 2011 cu o petrecere. Aici e obiceiul ca cei tineri si cei maturi sa petreaca noaptea de an nou la caminul cultural (tineretul intr-o sala, cei maturi in alta!).  Raman acasa copiii, batranii si cei care n-au chef de petrecere. Se face masa mare - antreu, supa, peste, carnati virsli, friptura, prajituri si vinars fiert, vin, sucuri si altele, se asculta muzica (doar populara), se joaca (in doi, dar si hora), se sta de vorba cu vecinii si prietenii. Am invatat sa joc, m-am si invartit putin, dar n-am putut tine pasul la mancare. La miezul noptii, toti ies afara, pocnesc si aprind artificiile, se desface sampania si toata lumea se pupa si se imbratiseaza si face urari. 
Copiii au alte petreceri: in ajunul Craciunului ceata de "pitzarai" trece pe la toate casele din sat si fiecare copil primeste dulciuri in traista, in seara de Ajun copiii merg la colindat, in ajunul anului nou trec pe la oameni cu plugusorul si in prima zi a anului baietii "pusca" pe la casele fetelor si primesc bani, iar altii merg cu sorcova pe la neamurile din sat. In restul timpului, merg cu sania la derdelus, cu patinele pe rau si, uneori, cu schiurile pe dealurile din jur.
Aici nu se face cozonac, gospodinele fac foarte multe si felurite prajituri  (in general cu crema), doua sau trei feluri de mancare si, ca si la Craciun, se viziteaza si duc prajituri de la unii la altii. Oamenii stau mult de vorba, barbatii neaparat la un pahar de vinars (adica tuica). De fapt, aici nici nu se bea vin, strugurii nu se prea fac si toate fructele ajung in cazanul de vinars. Petrecerile se tin lant, azi-noapte noi am plecat pe la 3, dar cei mai multi au stat pana dimineata. Si in seara asta suntem iar invitati sa o luam de la capat, dar tare mi-e teama ca nu ne mai tin curelele. Ardelenii muncesc vartos, dar si petrec pe masura.
Cam atat despre noi. Va dorim acum, un an mai bun, cu belsug in casa, cu vinars pe masa, cu cei dragi aproape si cu sanatate! La anu' si la multi ani!
Cu dedicatie, mai jos, cateva fotografii pentru Lidia si Lucian.


... iarna pe ulita...

 ...raul...













                                                                                           ... in drum spre izvor, vedere dreapta...




...curatam de zapada scara de la intrare ...













...curtea...
 ...carnatii vecinului...

...si painea noastra.













La multi ani!

duminică, 5 decembrie 2010

"Hei, Babacule Nicolae,

Acum ar trebui sa-ti spun ce varsta am si cum ma cheama, asa cum a procedat Maria in scrisoarea ei. Dar tu esti Mos Nicolae, stii deja chestiile astea si nu mai stau sa te plictisesc cu ele, so, voi trece direct la dorinte. 
Anul acesta nu o sa-ti cer multe deoarece i-am rezervat o gramada de chestii to your brother Santa Claus, asa ca te voi ruga sa imi aduci un set de trei sau sase Mighty Beanz, un baton Snikers si un Mentos. 
Pentru Colt as vrea un os gonflabil, iar pentru Mitzi un soricel gonflabil (ca sa nu se mai ia de Ratotzca, soricelul de plush). Thanks!"

marți, 30 noiembrie 2010

Sfarsit de noiembrie

In primele luni, lipsita de calculator, am tinut un jurnal scris de mana. Am vrut sa descriu etapele construirii unei case, primele momente de adaptare, impresii despre oamenii si locul unde traim acum... Poate o sa am rabdare, intr-o buna zi, sa-l transcriu in plan virtual. Am reusit sa tin pasul si sa imi notez intamplari in agenda doar primele doua luni, cat am gospodarit pe langa casa. 
Incepand cu 22 noiembrie, am intrat in zodia Sagetatorului energic si m-am pus in miscare. Sunt profesor itinerant de limba engleza la clasele a III-a si a IV-a la 9 sate pe o raza de 10-12 km (fata de Rau Alb, satul in care locuiesc). Practic, in fiecare zi, fac naveta la 1 sau 2 sate. 
Dimineata ma trezesc la 6 si jumatate. Abia am timp sa ma spal (cu apa rece), sa ma imbrac, sa imi pun doua felii de paine si un mar si neaparat sa imi pun la indemana cativa lei, maruntis, pentru transport. Prima parte a drumului este impreuna cu copiii, in microbuzul scolii (claie peste gramada) sau cu microbuzul de Hateg, depinde care ajunge primul. De la scoala copiilor drumul variaza, in functie de zi. 
Luni, merg pe jos cam 1 km pana la Baiesti. Apoi inca 2 km pana la urmatorul sat, Rusor. 
Marti nu imi permit sa o iau pe jos pentru ca scoala din satul Galati e la vreo 7-8 km distanta si iau microbuzul catre Petrosani si platesc frumusel 2 lei. Aceasta e ziua cea mai scurta. Am doar doua ore.
Miercuri, cand ajung la sosea, trebuie sa astept microbuzul copiilor, pentru ca nu e nici o masina pana la scoala din Serel si drumul e foarte lung, poate vreo 12 km, din care doar 10 sunt asfaltati. 
Joi, de la intersectia cu soseaua, iau microbuzul de Petrosani pana in comuna Pui, apoi nu am nici o masina pentru cei 3 sau 4 km pana la Rau Barbat si Uric, respectiv Hobita. Bineinteles, merg pe jos sau iau o ocazie. 
Vineri am de mers mai departe. Dupa comuna Pui, undeva, in camp, e o sosea asfaltata la stanga unde nu exista transport si nimeni nu opreste sa te ia in masina. Dar drumul e frumos si nu prea lung - vreo 2 km si eu merg cu voiosie: unu, doi, trei -inspiratie, unu, doi, trei - expiratie. Daca tin ritmul asta, ajung grozav de bine. 
Apropo, daca aveti ponturi pentru mers pe jos fara sa obosesti, spuneti-mi-le si mie. Tineti cont ca merg pe un drum abrupt, uneori la deal, alteori la vale, pe langa rauri si la marginea campurilor. 
Cel mai greu este la intoarcerea acasa. Inca nu stiu bine orarul microbuzelor si, de cele mai multe ori, nu am nici un transport pana acasa. Intr-o zi m-a adus un tatic o bucata de drum. In alta zi am venit pe scuterul invatatorului, doar cativa kilometri. Adesea o iau pe jos sau iau o ocazie. Fac autostopul cu gratie si curaj. Azi am facut 3 drumuri, doar unul cu microbuzul, celelalte doua: cu autostopul si cu o colega, invatatoare. Nici o zi nu seamana cu cealalta.
Elevii mei sunt simpatici, plini de energie si destul de cuminti. Dar sunt putini. Abia se aduna 10-12 copii de clasa a III-a si a IV-a intr-o clasa. Bineinteles ca fac ore cu doua clase, simultan. In primul rand, din lipsa de spatiu si apoi, din lipsa de elevi. Sunt copii care vin pe jos kilometri intregi ca sa ajunga la scoala.
Clasele au sobe cu lemne si in clasa e cald. Parintii elevilor vin si sparg lemne pentru scoala. Toaleta e in curte, ca la tara. Cancelaria e o odaie mica-mica, dar primitoare si in general calduroasa. Invatatoarele (invatatorii) sunt de treaba - vorbarete, generoase si energice si m-au primit frumos. In sinea mea, le admir: predau la patru clase simultan si reusesc sa faca fata la toate, pe un salariu destul de mic. Sunt grozav de rabdatoare si fac naveta in fiecare zi, fie ploaie, fie vant. Dar vorb-aceea: "Mila mi-e de tine, dar de mine, mi se rupe inima."
Cand ajung acasa mi-e o foame de lup si, dupa masa, as dormi neintoarsa, pana a doua zi. Numai ca am de facut smotru prin casa si de mancare pentru trupa mea. Si, aproape in fiecare zi, lectii - compuneri cu Maria, verificari de teme, ascultare la diverse materii de care am sau n-am chef. Intre timp, incalzesc apa pentru vase si pentru spalat. Dau de mancare la pisica Mitzi si la catelul Colt.
Mai citesc inainte sa ma bag in pat. Sau revedem niste filme vechi si distractive, asta daca nu picam de somn. Copiii sunt oricum plini de energie si seara ii apuca zbantaiala, sueta, chiraiala. Se pare ca le prieste la scoala din sat: au teme putine, deci stres mai putin pentru ei si parintii lor. Si notele sunt bune si foarte bune. Si s-au imprietenit cu colegii. Sa vedem ce zice diriga joi, la sedinta cu parintii...
Singurul stres ar fi casa, care inca nu e gata. Dar incerc sa fiu mai rabdatoare. Aici, lucrurile merg incet, dar bine. Oamenii tin toate sarbatorile religioase. De pilda, azi, de Sf. Andrei echipa de zidari nu a venit la lucru. Am invatat ca nu are rost sa grabesti lucrurile. Este timp pentru toate. Si Dumnezeu oricum are grija de noi.

marți, 23 noiembrie 2010

Toamna 2010 in imagini

Deocamdata, pana e gata casa, stam in rulota.















Vedere spre terenul vecin si spre biserica.















Bucatarie in aer liber:















Cartofi si usturoi de pe terenul nostru, ciuperci de la crescatoria vecinului:

















Relaxare...















... si munca:





























Gasca de copii:















Va urma...